Un apus...

Soarele își dă pleata peste umăr,
Razele blonde trec în dimineață,
Le-așteaptă florile fără de număr,
Le cheamă clorofila în verdeață.

Pe semicerc de orizont, departe,
Sfera de aur străluce, arămie,
Perdeaua purpurie ne desparte,
Sunt poluări țesute peste glie.

Se-geamănă cu al mărturisirii ceas,
Ies roiuri de păcate la Lumină,
O vreme scurtă, doar clipe au rămas
Și vinovații vor fi spălați de vină.

E dureros, păcatul să-l privești
Când în amurg se înroșește zarea,
Dar e sublim, prin ochi Dumnezeiești,
În culori vii, să vezi descătușarea.

Cu tâmplele, pe cerul nopții, stele,
Se odihnesc, în leagăn de visare,
Despovărații de păcate grele,
În pacea sfântă, sfântă așteptare.

Dacă mi-ar fi apusul prea albastru,
Aș suspina cu inima-ntristată,
Să știu că n-am mărturisit păcatul,
Să-l iau cu mine la dreapta judecată.

Raze rubinii alunecă pe strună
Fredonează cu speranță, bucuria
Căci se anunță-n zori o vreme bună,
Un Soare Sfânt va străluci, Mesia.

Vom uita ce înseamnă roșu asfințit,
Sub blândul Soare care n-asfințește,
Noi păcătoșii, dar Isus ne-a iubit,
Iertați, Îl vom iubi dumnezeiește.

Amin!