UMBLAREA PE MARE

UMBLAREA PE MARE
(Matei 14.22-23)

Când Isus, pe ucenici
În corabie i-a pus,
Ca `naintea Lui să treacă,
Să-ajungă pe mal opus,
Când pe munte, să se roage,
La o parte, El s-a dus,
Se-noptase. Și El, singur
Se afla, cu Cel de sus.

Cînd corabia, în valuri,
În ăst timp, în mare sta
Cu un vânt, suflând puternic,
Ce-mpotrivă îi era
Și, când ziua și cu noaptea
Începea a se-ngâna,
Isus a venit la ei,
Dar, pe valuri El umbla.

Ucenicii, de-au văzut
Pe Isus, umblând pe mare,
S-au speriat și au zis:
”Este o nălucă oare?”
Când de frică au țipat,
Domnu-a zis cu voce tare:
”Îndrăzniți, Eu sunt, Isus!
Vă temeți că vi se pare?”

Și când Petru i-a răspuns
”Dacă ești Tu, poruncește
Să vin la Tine pe ape,
Să plutesc precum un pește”
Și când ”Vino”-i zise Domnul,
Petru, pe valuri pornește
Ca să meargă spre Isus.
Și să meargă, îndrăznește!

Dar, când a văzut că vântul
Era tare, s-a temut.
Când în apa răscolită
Începea să-afunde mult,
Atunci, Petru, a strigat:
”Doamne, scapă-mă!”. Atât...
Și Isus, întins-a mâna
Apucându-l hotărât.

Și i-a zis Isus lui Petru:
”Pentru ce te-ai îndoit
Puțin credinciosule?”
Și când vântul L-a oprit,
Iar cei din corabie
La Isus toți au sosit,
Toți, s-au închinat zicându-I:
”Ești Fiul din cer venit”.