Ultima Chemare

Pe cararea batatorita, praful tacerii se asterne-ncet, usor
Mai ieri era atata forfota si zgomot, zambete si veselie,
Azi, inghitit de-acest pustiu de lacrimi sunt cuprins de dor,
Si adapat de vise in nopti tarzii ma dezvelesc in poezie.

Oglizi crapate reflecta triste spuma din oceanul obosit,
Timpane sparte aud cum curge timpul in fiecare val ce moare,
Secunde ruginite, grabite alearga pe cadran spre infinit,
Culorile au adormit, pierdute parca-n fiecare floare.

S-a ofilit lumina. Razele noptii se topesc in intuneric,
Sperantele s-au deghizat in nuferi, pe lacurile-ndepartate,
Se risipeste ‘ncet acest taram ce nu de mult era feeric,
Din floarea vietii cad pe rand petalele de timp, uitate.

Mor putin cate putin, la orice pas, inaintand usor spre Viata,
Si dezbracat de umbra-mi, liber, in curand zbura-voi catre soare,
Spre rasarit, deschid ferestrele mai larg in fiecare dimineata,
Si plin de pace, fericit, ascult atent, Ultima Lui Chemare.

Marius Alexandru
Chicago, 07/12/2020