Uimit de har

Uimit de har


Mă cercetez adânc, nu pot a înțelege,
De ce Isuse sfânt, pe mine m-ai alege?
De ce m-ai luat de mână, când rătăceam pierdut,
Mi-ai dat haină curată și un nou început.

De ce, din mii și mii, la mine te-ai oprit,
Și rana mea adâncă, duios ai curățit?
De ce ai avut milă, de min' un păcătos,
Eu, fiul rătăcit, iar Tu, Isus Hristos?

De ce mi-ai dat odihnă și liniște în gând,
De ce m-ai ridicat, când eu zăceam plângând?
De ce te-ai îndurat de mine, un pribeag,
Ce ai văzut la mine, încât să îți fiu drag?

De ce m-ai cuprins, Isus, la pieptul Tău,
De ce ai purtat întreg păcatul meu?
Nu am făcut nimic să merit al Tău Har,
Să plătești pentru mine prețul la Calvar.

De ce mi-ai arătat blândețea și iubirea,
Nu pot să înțeleg, și mare mi-e uimirea,
Căci ai venit la mine, la cel neînsemnat,
Tu, Prințul Gloriei, chiar slava ai lăsat.

De ce am fost ales, de ce am fost chemat
Să simt a Ta iubire, să-Ți cânt neîncetat,
Să pot păși desculț, prin arșiță sau foc,
Și mereu să spun: „Prin Hristos totul pot.”

Nu pot să înțeleg, oricât aș încerca,
Dar mă aplec smerit și plâng sub crucea Ta,
Că m-ai chemat din lume și m-ai iubit nespus,
Și sunt pe veci al Tău, iar Tu al meu Isus...