Tuturor poeților

Ca și vântul care bate,
Fără cotituri sau vale,
Versuri multe, minunate,
Toate se-ntâlnesc în cale.
Toate au aceleași scopuri;
Toate se-mpletesc cu dor,
Ca prin ele să slăvească,
Pe Măritul Creator!

Patru puncte cardinale,
Scriu duios cu multă rimă,
Adresându-se în rugă
Sau în vers, cu multă stimă,
Celui care este Centrul
Cunoștinței și-al vieții,
Iar prin strofe aduc jertfe,
Zi de zi pe-altar, poeții.

De pe alte continente,
Mioritice sau calde,
Își scriu solii zi și noapte,
[Poeziile ca-n jalbe,]
Toate-s pline de regrete,
Mulțumiri sau pură rugă,
Iar cu lacrimi sunt semnate,
Ca la Dânsul să ajungă!

Ne cunoaștem doar pe nume;
[Suntem însă frați sub cruce,]
O purtăm cu fiecare
Către culmea care duce
Spre-orizonturi mult dorite,
Spre final de poezie,
Unde-I vom cânta în toate,
Aleluia! Slavă Ție!

Astăzi ne rămâne scrisul;
[Mâine, cine poate ști…]
De-om ajunge iarăși zorii,
Un poet din nou va scrie
Despre Dânsul, despre milă,
Despre viață sau mustrări,
Însă slava Lui să sune,
Și-n eseuri, și-n cântări!

Toți avem un dar aparte;
[Însă darul e comun]
Să Îi scriem, cât dă Duhul,
Lui Isus, căci este Bun!
Să fii silitor în toate,
Să n-ai urmă de regret,
Căci Hristos a vrut din tine
Să fii harfă și poet!

Viorel Balcan 28 noiembrie 2013