Tu te-ai oprit

Tu te-ai oprit

Tu te-ai oprit Isus ca vindecare,
Să-mi dai când eu bolnav pe pat ziceam,
Atunci când se stingea și-a mea nădejde,
Când capătul de drum nu îl vedeam.

Atunci când eu strigam și în tăcere,
De Tine glasul meu er-auzit,
Tu nu ai stat Isuse-n nepăsare,
Tu norii-ai despărțit și ai venit.

Tu te-ai oprit să-mi dai eliberare,
Din lanțurile care m-au legat,
Și rănile rămase după ele,
Doar Tu ești Cel ce-ndat le-ai vindecat.

Tu liber m-ai făcut... să zbor spre Tine,
Spre brațele ce-ntinse stau mereu,
Spre locul unde Tu m-aștepți și astăzi,
În el vrei să ajung... doresc și eu.

Tu te-ai oprit să-mi dai o alinare,
Când nimeni n-o avea ca să mi-o dea,
Când sufletul răpus de greul vieții,
În multele dureri doar se zbătea.

M-ai scos din gura care mă-ncolțise,
Ca inima să-mi umpli de-al Tău dor,
Și mi-ai trimis pe raza cea de soare,
Din Tine al iubirii vii fior.

Tu te-ai oprit Isuse cu lumină,
Când bezna doar fiori îmi aducea,
Când negura lăsată era Doamne,
Pe cale ce mereu mă rătăcea.

M-ai scos la locul larg și plin de soare,
Și-n noapte Tu ai vrut ca eu să văd,
Să nu mă țină-n loc poate vre-o noapte,
N-ai vrut să mă scufund în vre-un prăpăd.

Din praful de țărână doar Tu Doamne,
Pe stâncă m-ai zidit... să fiu un far,
Să vadă lumea-ntreag-a Ta putere,
Ce-a dărâmat înaltul... lung hotar.

De-atunci eu stau de veghe-ntotdeauna,
Să văd vreau clipa-n care o să vii,
Dar pân-atunci ești Cel ce ești cu mine,
Până revii... te rog, așa rămâi.
Amin (diana)