Tu ştii...

Tu ştii prin câte trec şi câte tot mai vin,
De felul cum tânjesc să am un cer senin,
De norii ce se-adună-aşa de răi şi mulţi,
De teama că nu vrei suspinul să-mi asculţi,

Tu ştii că, din cuptor, când flăcări mă topesc,
Mi-e greu de tot să spun "Isuse, te iubesc",
Tu ştii că-n încercări am murmurat mereu
Şi că de-atâtea ori mă sperii, Dumnezeu,
Încât mă-ntreb de ce atâtea îmi trimiţi...
Dar ştiu că sunt şi eu printre ai Tăi iubiţi
Pe care-i pedepseşti atunci când Îţi greşesc,
Dar Tu o faci milos, în mod dumnezeiesc.

Tu ştii prin câte trec, ştii bine cine sunt:
O mică adiere, un pas firav, mărunt,
Un suflet tăinuit, legat duios de cer,
Un foc ce arde lent în lumea cea de ger.

Tu ştii prin câte trec şi ştii ce mult aştept
Un nou semnal la drum, un nou fior în piept,
Mă ştii îndurerat în crunte-nsingurări,
Cum stau şi-ncerc s-aud, în ceas de înserări,
Un mic cuvânt de sus, un sfânt ecou divin,
Ca leacul peste răni rămase de la spin.

Tu ştii prin câte trec şi ştii că-n gând mă rog
Să sar din patul meu de veşnic slăbănog
Şi, vindecat deplin, pe-al Tău sfinţit hotar,
S-aduc sfinţitul rod în cel mai dulce Har.

Tu ştii prin câte trec, prea bine ştiu şi eu,
De-aceea îmi îndrept spre Tine gândul meu...
Şi, poate, tot ce e, prin câte trec acum,
M-apropie de cer, mă ţin pe sfântul drum.