Tu popor să arzi de sete

Tu popor să arzi de sete, să rămâi lângă izvor,
Să te-adăp eu cu putere, să îți dau avânt în zbor,
Fii flămând doar după Mine, ca să pot să te hrănesc,
Cu iubire... căci pe tine, scump popor mult te iubesc.

Ți-am dat timp de pocăință, tu întreabă-te acum,
Cui tu i te-nchini pe cale, cui tu îi slujești pe drum,
Ți-am dat vremi de cercetare, și adânc te-am cercetat,
Cât azi prețuiești tu harul, peste tine ce-am lăsat.

Ți-am vestit aceste vremuri, tu ca să te pregătești,
Însă-n vremi de pregătire, văile le ocolești,
Tu ascultă, vine vremea, când popor de legământ,
Va fi mult mai multă jale-ngăduită pe pământ.

Dacă azi nu ei aminte, ce vei face-atunci popor,
Harul când nu va mai curge, când nu va mai fi izvor,
Vei striga atunci spre ceruri, gura Mea ea va tăcea,
Nu vei mai avea tu vremea-n care te voi cerceta.

Ce vei face când prigoana, cea mai mare va veni,
Dacă azi nu strângi cuvântul, care-atunci te v-a-ntări,
Tu poporule în vremea, plină ce va fi de plâns,
Dacă azi te-ascunzi de Mine, tu în ea vei fi învins.

Strânge roade pentru ceruri, Mie fii plăcut mereu,
Ca să-ți fiu și eu alături, când ție-ți va fi mai greu,
Pentru vremea care vine, tu hrănește-te acum,
Din cuvânt, să poți rămâne, în picioare tu pe drum.

Stai de veghe azi întruna, în curând se va sfârși,
De nu stai... . pe străzi de aur, tu popor nu vei păși,
Unde-i veșnic numai jale vei ajunge dacă azi,
Nu ai lacrimi de căință, pe al tău umil obraz.

Ți-am lăsat o urmă sfântă, calcă azi numai pe ea,
Cere-ntruna doar putere, pe calvar să poți urca,
Și sub aripa întinsă, să rămâi astăzi mereu,
Adăpostul tău în toate, să îți fiu popor... doar Eu.

Ca atunci când vine ploaia, să nu fii de ea udat,
Când va bate iute vântul, să nu fii tu clătinat,
Să te-ncrezi numai în Mine, și doar în puterea Mea,
Ca să mă-ntâlnești în ziua, ce-ncurând va apărea.