text Poezii crestine

Tu ne-ai fost locul de adăpost

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puiu Chibici
Tu ne-ai fost locul de adăpost
O Doamne Bun din neam în neam
Și scut și pavăză ne-ai fost
Și-n viață Tu ne-ai dat un rost
Ca și lui David și-Avraam

Tu ne-ai fost stânca de granit
De care strâns ne-am ancorat
Iar când furtuna s-a-ntețit
Și ape mari au năvălit
Tu să pierim, nu ne-ai lăsat

Tu ne-ai fost far în noaptea grea
Când rătăceam împinși de val
Si ne-ai întins chiar mâna Ta
Când moartea ne amenința
Și ne-ai condus Doamne la mal

Ne-ai fost cetate-n vreme rea
Și adăpost în nopți târzii
Când nu aveam pe nimenea
Sa ne primească-n casa sa
Măcar până în zori de zi

Tu ne-ai fost apa de izvor
Când prin pustie pribegeam
Și un umbrar răcoritor
Sub soarele dogoritor
Iar pentru răni un sfântbalsam

Ne-ai fost și pâine când cautam
Flamânzi, măcar fărâmituri
Și ne-ai condus spre Canaan
Când nici un drept nu mai aveam
Ca pe Israel din scripturi

Cât bine Doamne ne-ai făcut
Deși noi chiar n-am meritat
Căci fapte bune n-am avut
Nici să-Ți urmăm ades n-am vrut
Și totuși Tu ne-ai ajutat

Îți mulțumim Părinte Sfânt
Și Te slăvim cu bucurie
Că ne-ai fost casă și veșmânt
Ne-ai ridicat și nu ne-ai frânt
Și ne-ai condus spre veșnicie

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În Smerenie să trăiți
În Smerenie Trăiți,Plini de Har ca să fiți.Domnului fiți Predați,La cer ca să fiți înălțați.Dacă-n viața ta primești,Toate Cuvintele Dumnezeiești,În mână, Domnul te va ține,Și durerile vor fi puține.P... Citeste mai mult >>
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne!!...
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne! ! ...Lucrurile, ce-Ți plac Ție:-Viață, pace, armonieȘi-a, iubirii-nvățătură,Le-ai pus, Doamne, în naturăBogate peste măsură! ...În toată zidirea Ta,Sunt comori de... Citeste mai mult >>
Tu le-ai făcut sunt toate ale Tale!!
Tu le-ai făcut sunt ale Tale! !Făcut-ai Doamne pe pământ,Și multe lucruri și ființe,Și omul cu discernământ,Ce are multe cunoștințe...Pe el stăpân pe toate cele,Create de puterea-Ți, mare,Cu gând, să... Citeste mai mult >>
Fiu al Celui Atotputernic!!...
Fiu al Celui Atotputernic! ! ...Plinitor al legilorȘi Domnul puterilor,Înmulțirea pâinilorȘi mierea albinelor,Cuvânt creator,Tată, al orfanilor,Regele regilor,Păstor bun al oilor,Domnul, nostruCe revi... Citeste mai mult >>
Pe palma Lui
Iubirea divină, ce face minuni,Te ține pe tine, să nu cazi în lumi.Te are pe palmă, în ochii frumoși,Și nu este altul decât însuși Hristos.Când cade dorința de-a merge înainte,Tu cântă mai tare cu mul... Citeste mai mult >>
Când ție greu
Când ție greu și amară îți este viața,Tu să alergi la Dumnezeu.Cere-I Lui să vegheze,Să te binecuvânteze.Când toți te părăsescȘi sprijin nu mai ai,Tu nu uita căci în cerTu totul ai.Când simți durere î... Citeste mai mult >>
Toate au un timp
Toate au un timp,Toate au un sfârșit,Căci nimic nu este etern sub soare,Nici pământul, nici marea.Toate au un timpȘi, în curând, se va sfârșiTot ce de la început era,Chiar și viața mea și a ta.Toate a... Citeste mai mult >>
Itinerar al vieții
Itinerar al viețiiNe-ai îndulcit, DOAMNECu mierea albinelor,Gustul nepieritor al pâiniiCu mireasma și floarea grădinii,Cu apă, din al Stâncii izvorȘi mai ales, cu Harul Luminii,Gândirii noastre, n-ai... Citeste mai mult >>
De crezi că toți îți vor bine
De crezi că toți îți vor bine,Tu amarnic te înșeli,Căci nimeni nu vreaSă ai mai mult ca el.De crezi că îți urează de bineCând vine pe la tine,Amarnic tu te înșeli,El vrea să vadă că nu ai mai mult ca... Citeste mai mult >>
Te aștept cu dor Isuse Hristoase
Te aștept cu dor Isuse HristoaseTe aștept cu dorSă revii pe-un nor,Cuvânt creator,Domn, al domnilor,Nefiind perfectDe la tine-așteptSă îmi ierți păcate,Să mă pui de-o parte,Fiindcă Te-așteptSă mă fac... Citeste mai mult >>