Tu n-ai tăcut

Tu n-ai tăcut... . ai spus un da, când te-ai oprit și lângă mine,
Ca să cunosc iubirea Ta, și slava celor ce-s divine.

Tu n-ai tăcut... când eu strigam, ca să despărți întinse ape,
Ai poruncit să pot vedea, că Doamne-mi ești mereu aproape.

Tu n-ai tăcut când iar răcnea, întinsul negurei de ceață,
Ai poruncit un răsărit, să pot vedea o dimineață.

Tu n-ai tăcut când rătăceam, lumina Ta mă copleșise,
Mereu în fața mea punea, de Tine cele ce-s promise.

Tu n-ai tăcut când sufeream, mi-ai pus în gură o cântare,
Ai alinat durerea mea, cu vocea Ta mângâietoare.

Tu n-ai tăcut Isuse drag, când te strigam în miez de noapte,
M-ai însoțit să nu mă tem, de gurile pline de moarte.

Te-am auzit... căci n-ai tăcut, când marea valuri ridicară,
În fața valurilor mari, Tu m-ai iubit ca prima oară.

Tu n-ai tăcut când iar bătea, un vânt străin atunci... în seară,
I-ai poruncit cu un cuvânt, să îmi aduc-o primăvară.

Isus al meu... iubirea Ta, și azi se-aude-n orice clipă,
Ești Mirele mult așteptat, iar eu mireasa Ta iubită.

Tu m-ai ales din mii și mii, să te urmez în depărtare,
Când ai rostit în dreptul meu, doar un cuvânt... eliberare.
Amin