Tu n-ai lăsat să cad

Tu n-ai lăsat Isuse, să cad în vreme grea,
M-ai ancorat în Tine, mi-ai dat lumina Ta,
Ai coborât în lacrimi, războiul să oprești,
N-ai apăsat pe rană, Tu, Doamne... milă ești.

Când pașii mei prin noapte înaintau mai greu,
Tu mi-ai rămas aproape, căci Tu ești Dumnezeu,
Mi-ai ridicat privirea din prafu-apăsător,
Și-ai pus din nou speranță în inimă... și dor.

În văi adânci pe cale, când cerul părea-nchis,
Tu mi-ai vorbit în taină, de harul Tău promis,
Și chiar când vântul lumii, venea mereu lovind,
Tu mi-ai fost adăpostul, și pace pe pământ.

Nu m-ai iubit o clipă, când sufletul cânta,
Ci și în ceasul luptei, când nimeni nu vedea,
Mi-ai strâns tăcerea-n palme, mi-ai șters amarul greu,
Tu mi-ai întins o mână, să pot urca mereu.

Ai transformat căderea, în treaptă către cer,
Mi-ai dăruit lumină, și-n inimă mister,
În loc de ran-adâncă, ai pis izvor curat,
Și sufletul din mine, din nou a înviat.

Nu m-ai lăsat Isuse, nici când eram zdrobit,
Tu ai rămas acelaș, fidel pân-la sfârșit,
Când totul se perdea, și drumul era greu,
Ma-nfășurabiubirea, un scut în jurul meu.

Iar azi îți cânt cu lacrimi, cu sufletul deplin,
Căci harul Tău mă ține, și-mi dă puteri să vin,
Spre Patria cerească, prin orice ceas amar,
Căci Tu ești scump Isuse, iubire, pace, har.

Tu ai cules cenușa, din anii mei pierduți,
Și-ai pis în loc cunună, pe pașii abătuți,
Din tot ce-a fost durere, ai ridicat altar,
Iar peste slăbiciune, ai revărsat iar har.

Nici aurul, nici lumea, nu sunt comoara mea,
Cu pacea de pe cruce, ce-i doar prin jertfa Ta,
Când voi sfârși cărarea, și drumul pământesc,
La pieptul Tău Isuse, în veci să odihnesc.

Atunci cântă-va cerul, și îngeri-n lumină,
Căci Mielul biruinței, domnește peste vină,
Iar eu, salvat prin harul, ce m-a purtat mereu,
Voi spune-n veșnicie; , , Mărire, Domnul meu."
Amin