Tu-mi ții pleoapele deschise

Tu-mi ții pleoapele deschise, și în noapte te slăvesc,
Lăudându-te pe Tine, cerul pot să îl privesc,
Și aștept a Ta-ndurare, dar Tu oare m-ai uitat? ,
Așteptarea-i mult prea lungă, sunt de Tine lepădat?

Oare isprăvită este, bunătatea Ta pe veci? ,
De în strigătul durerii, înspre mine nu te-apleci,
Câtă vreme? , câte clipe? , are așteptarea mea,
Tu ești Doamne-acea putere, care-o poate-a mai scurta.

Tu ești Dumnezeul care, doar minuni mereu făcea,
De ce azi retrasă este, mâna ce străpuns-era,
Tu ai izbăvit poporul, dragostea ți-ai arătat,
De ce stai ascuns de mine, Doamne oare m-ai uitat?

Norii toarnă cu găleata, suferințele fierbinți,
Valurile spală urma, ce-au lăsat-o ai Tăi sfinți,
Un cuvânt rostit de Tine, eu aștept... să pot vedea,
Căci cuvântul e lumină, spune-l dacă-i voia Ta.

Ai condus mereu poporul, călăuză vreau să-mi fii,
Scoate-mă Isuse Doamne, stau în fața mea pustii,
Vreau ca să cunosc pășunea, de sub har Dumnezeiesc.
Să-ți văd slava... măreția, Împăratule ceresc.

Ai croit un drum pe mare, pentru-al Tău popor iubit,
Să oprești aș vrea și valul, ce mă vrea azi înghițit,
Pune capăt așteptării, vreau cu Tine a porni,
Pe-al Tău braț spre Țara sfântă, unde-n veci de veci vom fi.
Amin