Tu mă strigi mereu în taină

Tu mă strigi mereu în taină, scump copil al Meu iubit,
De la rugăciune-adesea, te ridici dezamăgit,
Șoaptele ce sunt străine, sunt cele ce-ți obosesc,
Al tău suflet dar și ochii, înspre ceruri ce privesc.

Uneori privești apusul, si ești deznădăjduit,
La răscrucile de drumuri, hotărăști așa pripit,
Fiule... ascultă bine, nu te așeza acum,
Să rămâi doar în picioare, căci Eu vin, sunt azi pe drum.

Tu nu vezi azi izbăvirea, căci nu știi cum Eu lucrez,
Fiule ea vine-n clipa când mai mult tu te încrezi,
Vei primi chiar și răbdare, după o mai lungă vreme,
Vei primi și îndrăzneală, când tu nu te vei mai teme.

O lucrare-așa măreață, am copile-n dreptul tău,
Este cea de-a fi în toate, tu un fiu de Dumnezeu,
Vreau să fii și tu ca Mine, să avem asemănare,
Cum suntem la chip copile, vreau să fim și în purtare.

Te cuprinde-nfricoșarea, când e ceru-acoperit,
Dar Eu vreau să cadă frunza, ce-i uscată fiu iubit,
Și las vântul ca să bată, și peste ființa ta,
Ca să cadă tot ce astăzi, nu ne poate-asemăna.

Tot ce fac... fac pentru tine, chiar de ție-ți este greu,
Greul îți va face bine, am trecut prin el și Eu,
Îți va drege chiar și vorba, care-i uneori prea mare,
Fiule... tot ce se-ntâmplă, e iubire... îndurare.

Uneori las și furtuna ca să vină-n calea ta,
Ca să scuture țărâna, care haina ți-o păta,
Valul vreau ca să te spele, de tot ce nu e frumos,
Ca în tine să se vadă, chipul Meu, a lui Hristos.

Suferința-ți va aduce, bunătate fiul Meu,
Bun să fii și tu cu frații, cărora le este greu,
Un necaz sădește milă, ca milos să fii aș vrea,
Doar așa poți tu cu Mine-n viață a te-asemăna.