Tu m-ai iubit cum nimeni, nu m-a iubit sub soare

Tu m-ai iubit cum nimeni, nu m-a iubit sub soare,
Ți-ai dat pe-o cruce viața, ca eu să fiu salvat,
Mureai bătut în cuie, privind cu îndurare,
Spre-acest pământ cu sânge, atunci ce l-ai spălat.

Tu m-ai trecut de valuri, ca sa cunosc limanul,
Pe care eu odihnă, în luptă am găsit,
Cum m-ai iubit pe mine, să știi că niciodată,
Pe nici-o cale-a vieții, n-am fost Doamne iubit.

Mi-ai dat și bucuria, ce eu nu am găsit-o,
Prin alergarea vieții, pribeagă ce mi-a fost,
Căci Doamne pribegia, ea m-a golit de Tine,
Doar Tu mi-ai dat putere, și vieții mele rost.

Mi-ai dat îmbrățișarea, de mine mult dorită,
Atunci când eram singur, de oameni părăsit,
Doar Tu ești Cel ce-n toate, ai fost doar lângă mine,
Să nu mă pierd în noapte, să nu fiu rătăcit.

Tu mi-ai deschis și poarta, ce este după zare,
În care-o veșnicie, aș vrea să o petrec,
Tu m-ai salvat din moarte, și n-ai lăsat Isuse,
Pe marea tulburată, ca eu să mă înec.

Îmi ești o călăuză, chiar și în toi de noapte,
Când șoaptele răsună, în ceasul ei târziu,
Să nu-mi opresc eu pasul, pe dealul ce-mi stă-n față,
Să nu-mi devină viața, un mijloc de pustiu.

Te văd azi pretutindeni, căci doar Tu peste toate,
Stăpân ești Domn al vieții, al lumii Salvator,
Pe aripi de iubire, de Tine ce-s întinse,
Spre plaiurile sfinte, sub ceruri astăzi zbor.

Prin vise dăruite, de bunătatea care,
Din zorii dimineții, mereu Tu mă trezești,
Alerg în orice vreme, unde sfârșit nu este,
El este numai unul, în slăvile cerești.