text Poezii crestine

Tu întinde-ți a Ta mână

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Negura pe drum spre Tine, ea s-a așezat Isus,
Pas cu pas ea mi-l oprește, și privrea ce ea sus,
Era ridicată Doamne, azi mi-a aplecat-o-n jos,
Să nu văd cum răsăritul, este-un lucru-așa frumos.

Luptele atât de grele, Doamne-așa m-au obosit,
Mi-au pus multe bariere, și pe cale m-au oprit,
M-au dus într-o lume Tată, ce-i atât de-ntunecată,
Dar eu strig la Tine astăzi, căci aș vrea să fiu salvată.

Ceața astăzi îmi orbește, pe cărare-a mea privire,
Mă împinge înspre locul, ce-i numit el nimicire,
Căci ar vrea ca și pe mine, să mă nimicească-ndat,
Să n-ajung în locu-n care, el de mine e visat.

Lupă Doamne-ntreg văzduhul, după mine ce-i flămând,
El îmi flutură ființa, prin pustiu, dar și-al meu gând,
El îl poartă doar prin vremuri, care-mi sunt atât de grele,
Ce-au adus doar întristare, și dureri inimii mele.

M-au făcut să fiu o roabă, a pământului uscat,
Căci acele vremuri Doamne, și izvorul l-a secat,
Cel de lacrimi ce odată-mi alina al meu suspin,
Ce-mi era el mângâiere, când era paharul plin.

Un pahar de-amărăciune, ce pe cale l-am gustat,
Un pahar al suferinței, ce puterea mi-a luat,
Să mă mai ridic odată, tare mult Isus aș vrea,
Dar fără a Ta-ndurare, Doamne eu nu voi putea.

Azi te strigă a mea gură, înspre mine să privești,
Lupta ce se dă Isuse, Tu in ea să biruiești,
Să-mi ridici a mea ființă, căci ar vrea ea la lumină,
Ca să fie ridicată, cu-a Ta dragoste și milă.

Tu mereu Isuse sfinte, de mine te-ai îndurat,
Vino cu a Ta salvare, și salvează-mă-nc-odat',
Iartă-mi murmurul, cârtirea, ce în lupte l-am rostit,
Iartă-mi și îndepărtarea, când am zis... sunt buruit.

Iartă-mi Doamne necredința, de făgăduința Ta,
Iartă-mi Tată neputința, pe Tine de-a te urma,
Iartă-mi pasul ce pe cale, este-atât de obosit,
Și a nea slujire care, Doamne astăzi mi-am oprit.

Tu întinde-ți a Ta mână, netezește-mi a mea cale,
Tu coboară-te cu milă, bunătate și-ndurare,
Izbăvește-mă din lupta, ce se dă în viața mea,
Căci aș vrea să zbor spre ceruri, către-Mpărăția Ta.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>