Tu fii aur. Fân și paie sunt destui.

De ce plângi sub grea povară,
Și nu pășești spre cer voios?
Înduri tăcut dispreț, ocară,
Ca Domnul nost' Isus Hristos.

Aștepți de mult o vorbă bună
De la frații tăi de cruce,
Și-n loc să-ți facă calea lină,
Te trag 'napoi, să n-o poți duce.

Te țin pe loc și-ți taie calea,
Cu pizmă, vorbe fel de fel,
Parcă-ți tocesc toată răbdarea,
Și spun: Noi sntem frați în drum spre cer.

Cred că sunt frații lui Caiafa
Te vând ca Iuda, pe nimic,
Stăpânii lor-s-acei cu leafa,
Îți fură pacea, pic cu pic.

De-ar fi din trupul Lui Hristos
Le-ar prețui pe mădulare,
N-ar urmări nici un folos
Când vin la slujbe, la-nchinare.

De nu veghezi, îți pierzi credința,
Rămâi pe veci cu ei în vale.
Acesta-i scopul, năzuința,
Să te înlăture din cale.

Ei nu știu că-s o unealtă,
În mâna strâmbă-a celui rău,
Orice faci te-alegi cu ceartă,
Ei sunt buni, iar tu ești rău.

Tre să taci să fie bine
Ca să poți ajunge-n cer,
Până când Stăpânul vine,
Poartă-ți crucea ca și El.

Ce-i mai trist, că-n adunare
Caută slujbele din frunte,
Postul, ruga, ascultarea,
Astea-s slujbe prea mărunte.

Vor să-i vadă orișicine
Căci puțini sunt ca și ei,
Să fie stăpâni pe tine,
Doar și ei "sunt pui de zei".

Nu vă avântați la slujbe,
Dacă nu v-ați zdrobit firea,
Vreti să fiți umpluți de bube,
Ca Aron și cu Maria?

De câți ani așteaptă Domnul
O întoarcere deplină?
Toate gândurile-ascunse,
Vor fi scoase la lumină.

Pentru mulți va fi târziu
Să mai capete-ndurare,
Căci mânia celui Viu
Va fi veșnică pierzare.

* * * *
Nu te-opri deloc din mers
Fă-ți lucrarea așa cum poți,
Chiar de fac din tine preș,
Pune-ți darul în negoț,

Căci e-aproape încercarea
Când lucrarea orișicui,
Își va face-n foc testarea,
Tu fii aur. Fân și paie, sunt destui.