text Poezii crestine

Tu ești!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: FloreaAlexandra2003
Tu ești a mea stea în noaptea întunecată,
Tu ești al meu pas pe stânca cea înaltă.
Tu ești al meu gând în orice activitate,
Tu ești conducătorul vieții mele, o Împărate.

Tu ești cântecul ce-mi liniștește inima,
Și mâna ce oprește plânsul
În încercarea grea.
Tu ești al lumii conducător,
Și al meu creator.

Tu ești soarele ce strălucește dimineața,
Și ești bucuria ce-mi înviorează viața.
Tu ești mana cea întinsă când sunt în disperare,
Și ești stăpân peste hotare.

Tu ești toamna ce-mi aduce bucurii,
Și dragostea mea dintâi.
Tu ești acela ce pentru mine a îndurat,
Tu ești acela ce pe mine din lume m-a chemat.

Tu ești cel înconjurat de îngeri,
Ce stai pe tron de heruvimi.
Și îmi cânți din Cerul înalt
"vino la mine copil iubit".

Tu ești începutul și sfârșitul,
A cărei inima îmi bate-n piept.
Tu ești cel cea dat mării hotare,
Și Cel ce a creat sufletul meu.

Tu ești cel ce-mi știe gândul și vorbirea,
Și mă cunoaște pe deplin.
Cum sa nu-ți slujesc o Tata?
Când tu mă porți în gând
Ca pe-un copil.

Și alea Tale îți sunt toate,
Și alea Tale îți suntem noi.
Copii ai Tatălui din Ceruri,
Ce ne veghezi și ne ajuți în nevoi.

Tu ești melodia zilei,
Și ești glas când nu am voce.
Tu ești cerul albastru din neștire,
Ce ține mii de păsări în el.

Tu ești cel bun și iertător,
Și mare-i îndurarea Ta.
Și ești Cel ce le răbdară pe toate,
Dar până când o Sfinte Tată,
Mai poți vedea ura dintre noi?

Și ești încet la mânie,
Pentru că suntem copii ai Tăi.
Așa că Tată când îți greșesc,
Mustra-mă ca să învăț
Că tu ești Împărat iar eu ce Îți dorești.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>