Tu, Doamne, Tu...

Eşti nepãtruns, Pãrinte, nepãtruns!
Dar, desluşesc ce ai sãdit în noi,
În trandafirul care m-a împuns
Şi mã înmiresmeazã, mai apoi.

Ţi-e omul drag. Fãptura-i, dragã Ţi-e!
Cãci cine altul l-a rãscumpãrat?
Cine-i alinã lui durerile
Şi îi vegheazã somnul, lângã pat?

Tu nu mâhneşti cu drag, pe cineva,
Nici nu Te bucuri, când noi suferim;
Celor smeriţi, le-arãţi cãrarea Ta,
În toiul nopţii, ca lui Nicodim.

Tu ne-ai ales pe noi. Aşa cã, azi
Suntem ai Tãi copii rãscumpãraţi!
Nu ne-ai numit nici "robi", nici "camarazi",
Ci, mult mai mult decât atâta, FRAŢI!

Ne-ai dat Cuvântul Tãu cel sfânt şi viu,
Descoperit la timpul hotãrât,
Spre-a nu rãmâne sufletul pustiu,
Ci, ca sã Te pricepem, cât de cât.

Tu vrei sã le dai viaţã, tuturor
Şi nu doreşti pierzarea nimãnui;
Cu cel cinstit, eşti binevoitor,
Dar, pe cel rãu, îl muţi din locul lui.

Tu ai ascuns izvoarele, în munţi,
Şi umbrele pãdurilor, în vãi;
Înţelepciunea multã-n peri cãrunţi
Şi lacrima de dor, în ochii Tãi...

Tu-ai pus curaj în cerbi şi în elani
Şi-n pãsãrele, ai sãdit cântãri!
Şi toate ne învaţã, fãrã bani,
Cã suntem cetãţenii altei ţãri.

Tu, lesne poţi, ce noi n-am fi putut,
Chiar zeci de mii de ani de-am fi trãit:
Sã punem viaţã într-un chip de lut
Şi sã îl facem vrednic de iubit!

Tu, Duhul Tãu cel Bun şi Sfânt, L-ai pus
În cel ce uşa-ndatã Ţi-a deschis!
Prin El, Ţi-aude glasul şi, în plus,
I Te descoperi noaptea şi în vis!

Ajutã-mi, aşadar, sã pot sã fiu
Evreu, printre evrei; grec, printre greci;
Cu flori sã scriu, pe cerul azuriu:
"Fii binecuvântat, în veci de veci!"