Tristeţe binecuvântată

" Cât râsul lumii e ceva,
Tristeţea-i bucuria mea. "

:::::::::::::::::::::::::::::

Tristeţe binecuvântată,
Parcă mă tem să te doresc...
Dar, dacă bucuria-mi toată
nu mă-nsoţeşte spre răsplată,
Atunci, cu tine mă-nsoţesc.

Nu te dorisem niciodată,
Am stat în preajma ta constrâns,
Până atunci când, prima dată,
Tristeţe binecuvântată
îmi înnecase-şi ochii-n plâns.

Aş fi tot plâns...nimeni nu ştie
dacă m-aş fi oprit vreodată,
Şi suferinţi...şi bucurie
puse-ntr-o singură chilie.
Tristeţe binecuvântată,

Mă vreau învrednicit de tine,
Lasă-mi această nestemată
ce n-o poate avea oricine :
O bucurie cu suspine -
Tristeţe binecuvântată.

Puţini vor să-ţi găsească preţ,
Mie... îmi eşti ne-ndestulată.
L-ai însoţit pe Iaebeţ
făcându-l între fraţi măreţ.
Tristeţe binecuvântată,

Ai stat cu el în rugăciune,
Nici n-apucă s-o spună toată
căci a primit ce-a vrut a spune.
Da, vreau şi eu să mă-ncunune
tristeţea binecuvântată.

Nu mulţi sus steagul tău s-au strâns,
Dar eşti mereu asediată,
Mereu ai ochi brăzdaţi de plâns,
Fă-mi loc în spaţiul tău restrâns.
Tristeţe binecuvântată,

Învăluită de mistere,
Ce vreau să le-nţeleg odată,
Cu tine plânsu-i mângâiere
creşti din putere în putere.
Tristeţe binecuvântată,

Mă copleşeşti, mă-ngrop cu tine,
Mă rup din viaţa mutilată
Şi-n viitorul care vine,
Nu voi mai şti de plâns, suspine...
Tristeţe binecuvântată,

Mă apără, mă înveşmântă,
Cu armătura sfântă, toată,
Să-mi fie viaţa neînfrântă,
Vreau o tristeţe care cântă,
Tristeţe binecuvântată.

Tu...mă ascunzi în înviere
să fiu răpit cu prima ceată,
Nu eşti tristeţe- sfâşiere,
Ci o tristeţe- graţiere,
Tristeţe binecuvântată.

Alte cărări să nu-mi apuce,
Paşii vieţii vreodată,
Să mă aplec doar lângă cruce,
Preafericit, scăpat de chin.
Tristeţe binecuvântată,
Umple-mi de cer viaţa toată.
Amin.