text Poezii crestine

TRIMITE, DOAMNE!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
TRIMITE, DOAMNE!...

Trimite, Doamne, Îngerul salvării
Cum l-ai trimis cândva la Daniel
Şi scapă-mă de leii disperării
Ce vor să-mi sfâşie-al credinţei zel!

Se împlineşte, iată, profeţia
Când lumea-ntreagă pare-un Babilon
Şi necredinţa persiflează bucuria
Celor neprihăniţi cu-al urii ton.

Dar unde-s servii Tăi plini de putere
Ce nu se-aruncă-n faţa unui chip ?
Mulţi Te-au uitat şi dorm, vai, ce durere!
Căci li-e zidită casa pe nisip!

Trezeşte-Ţi grabnic, Doamne, tot poporul
Şi-n fruntea noastră pentru veci rămâi!
Deschide-ne ca şi-n pustiu Izvorul
Sunând cu goarna dragostei dintâi!

Trimite, Doamne, Îngerul la mine
Deşi nu sunt ca Daniel profet,
Cu toate că în rugăciuni spre Tine
Mă-nalţ şi eu ca fumul cel discret.

Am multe cereri şi-ntrebări, Părinte:
Răspunsul lor nu-l ştiu, nu-l înţeleg...
Dar simt mereu cum dorul Tău fierbinte
Mă vrea să fiu pe-altar un miel întreg.

Ca şi Avraam întinde-Ţi iute Mâna
Şi scoate-mă din orice-ncurcături.
Doar Tu ai pus în pieptul meu fântâna
Cea ţâşnitoare, tot după Scripturi.

O, nu lăsa ca lumea s-o astupe
Prin nevegherea lui Adam cel vechi,
Cel care de Stăpânul său se rupe
Când nu-i mai este mână, nici urechi.

Trimite, Doamne, Îngerul din slavă
Şi tot ce-n mine-i rău şi inutil
Pe loc să ardă-n flăcări ca de lavă
Iar eu, prin Duhul, să devin copil!

Scăpat de leii cruzi ai disperării
Ce mă ameninţă cu câte-un semn,
Îţi voi cânta poemul îndurării
Trăind ca fiu al Tău senin şi demn.

Trimite, Doamne, Îngerul iubirii
Spre cei căzuţi, pierduţi prin Babilon!
Transformă grabnic faţa omenirii
Prin Mielul blând ce astăzi e pe tron.









Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>