Treime

Treime

În Trei se naște taina supremă de pământ,
Prin Mâna Celui Veșnic Ce n-are început;
În Trei se ține lumea și tot ce e-n Cuvânt,
Căci Trei e rânduiala din care a crescut.

A fost Acel Ce Este — Eternul necuprins,
În Care -Înțelepciunea lucrează ne-ncetat;
Și Duhul peste ape purta un zbor nestins,
Dând liniști adâncite în haosul aflat.

Atunci s-au despărțit un spațiu și un timp,
Prin raza subțirică ieșită ca Lumină —
Trimisă de la Tatăl, întinsă ca un ghimp —
Și-n El rămâne-aievea lumina cea divină.

Și-n spațiul necuprins a fost zidit lut sfânt,
Să poarte înlăuntru suflarea Lui de Fiu;
Din moarte-a scos ființă și-a ridicat pământ,
Iar timpu-și are rostul și îngerii îl știu.

A fost făcut și omul din Trei, ca un chivot:
Cu trup, cu viață, suflet — un templu de vecii;
Familia e chipul iubirii-n cei ce pot
Un tată și o mamă cinsti printre copii.

Se naște, crește, moare — acest tăcut ternar,
E-a trecerii lucrare ce ține multe-n spate;
Și cadrul din prezennt cuprinde un chenar
Cu margini, viitorul trecuturilor sparte.

Și trei lumină cerul frumos, imaculat,
O lună, -un soare, stele ce-s greu de numărat;
Distanțele-s prin spațiul prea bine calculat,
Iar micul ochi de pește nicicând nu s-a culcat.

Copil, tânăr, bătrân și orice ciclu-n speță
Se-aliniază cifrei lăsată ca un martor
De-un Creator ce poartă a tuturor știință,
Și toate au în totul același Autor.

E Tatăl, este Fiul și este Duhul Sfânt,
E pâinea, este vinul, spălare de picioare;
E calea, adevărul și viața pe Pământ,
Păcatul, o iertare și veșnica salvare...

În trei se leagă totul cu-același legământ,
Și-a fost să fie-o viață, acum dintr-o vecie,
Sunt tainele ascunse din cer și din pământ,
În trei e piramida, izvor de armonie.