TREI ZILE

După trei zile pline de-ntristare!
La cei din jur apăru o-ntrebare!
S-a profeţit cu sute de-ani nainte
Isus cel mort, va călca peste moarte.
***
A treea zi în răsărit’ de soare!...
Femeile merge-au cu pas grăbit!
Spre locul unde-al cerului Splendoare!...
Era-n pânzeturi pus, şi greu păzit.

Mergând la locul unde-a fost mormântu,
Se tot gândeau cum piatra vor lua;
Dar când ajunse-n faţă din năuntru
Doi îngeri se-auzi cum le vorbea:...

-De ce-l căutaţi pe Cel viu între morţi?
- ,,El a-nviat" Şi fi-va între sfinţi.
Voi aţi uitat când va vorbit de moarte?
Şi de-nviere-aşa cum scrie-n carte?

Crezând Maria că doar năzăreşte !
De plânsul mult după Învăţător,
Nu ia venit să creadă că trăieşte!...
Şi că prin moarte-a fost biruitor.

De şi adesea le-a vorbit de-un Templu’
Ce-l vor strica şi fi-va rezidit.
Ce taină a vorbit odată Mielu’
S-a întâmplat cum fos-ta profeţit.

Nedumerită încă de-ntristare!
Maria nu ştia ce să mai creadă!...
Dar când se-ntoarse-ndat-un om apare
Crezând că-i grădinarul, îl întreabă.

O, spune-mi, unde-ai pus pe-Nvăţătorul?...
Căci trupul Lui nu este în mormânt
Dar când îl vede, îşi perduse tonul!...
-,,Rabuni." Strigă glasu-I tremurând!...

Aş vrea ecoul meu acum să sune!...
Căci dintre morţi, a înviat Isus.
Vre-au să se-audă răsunând pe culme,
Să ştie toţi că Domnul meu a-nvins!...

Şi peste văi şi dealuri să răsune!...
Natura-ntreagă să aducă vestea!...
Să nu mai fie, nimenea pe lume,
Ca să n-audă de-nvierea Sa.

Aleargă-atunci Maria ducând vestea
La ucenicii trişti şi apăsaţi!
Dumnezăiasca ştire răspândea,
De la intrare strigă: ,,Ascultaţi"

Al nostru Domn, ce fos-ta în mormânt!
,,A înviat!...." Nu mai e între morţi
El va veni, la voi, credeţi că încurând!...
Îl veţi vedea, doar nencetat veghiaţi!...

Cleopa şi cu Luca, aduc vestea,
Spunându-le că Domnul a înviat.
Şi-n timp ce despre Domnul le vorbea,...
Apare fiinţa Celui Pre-Înalt.

Oare ce eşti? Un duh sau o fiinţă?
Fost-au eii speriaţi ca fără viaţă!...
Dar Cel ce a înviat, atunci le zice?
Acestea-s mâinile străpunse de pe cruce.

Era Isus Acel ce le-a vorbit
Şi Toma a ajuns ca să îl creadă!...
Când ranele în palma Le-a simţt!..
O Domnul meu, fiinţa-mea e slabă.

Iar noi în veacul nostru de acum
Privim cu drag la scena minunată!...
Şi ne urcăm pe al credinţei drum,
Până în ziua când El n-i Se -arată.

Căci Cel, ce a-nviat, dintre cei morţi
A pus în noi un sâmbure de viaţă,
Şi atunci când vom sfârşi a lumi sorţi
Noi vom zbura spre veşnica speranţă.

Căci seva ce-a Dumnezeească-n noi,
Va învia chiar demoni, de vor ţine;
Chiar Mări, Oceane, Munţii cei greoi
De-or încerca, nu s-or putea opune.

Tot cerul’ fi-va-tunci în sărbătoare!
Când noi cu Fiul ne vom întâlni
Acolo sus în marea Lui splendoare
În fericirea veşnică vom fi
2/26/2003gl