text Poezii crestine

Trecut-au ani și-au curs milenii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristina Zaharia
Trecut-au ani și-au curs milenii,
De când Isus la cer S-a înălțat,
Și-a lăsat lumii o făgăduință vie:
Că iarăși va veni, precum a spus odat’.

Privesc spre cer în ceas de seară,
Cu dor ascuns și gând smerit,
Când norii slavei se vor strânge
Și Domnul iar Se va ivi slăvit.

Pe nori de slavă Se va arăta,
Cum este scris și s-a vestit,
Și orice ochi Îl va vedea
Pe Împăratul răstignit și proslăvit.

Atunci Mireasa Sa aleasă
Va fi chemată sus în slavă,
Iar cei ce-au stat în așteptare
Vor fi primiți la sfânta judecată.

Și va începe judecata dreaptă,
Unde nimic nu va fi ascuns,
Căci tot ce omul a făcut în taină
Va sta deschis ca un răspuns.

Cu mic cu mare vor veni
Și tânăr, dar și bătrân,
Din orice neam și limbă strâns,
În fața Tronului divin.

Pe rând vor da răspuns la toate,
La orice faptă, la orice gând,
Căci Cel ce vede chiar și taina
Va judeca drept și blând.

De vor voi să se ascundă
Nu vor afla niciun loc,
Căci slava Lui va umple totul
Ca un nestins și viu foc.

Și-atunci vor fi aduse-n față
Faptele bune sau cele rele,
Cuvinte spuse fără grijă,
Sau lacrimile din durere grele.

Nu bogăția va conta atunci,
Nici rangul ce l-ai purtat,
Ci inima și ascultarea
Cum pe Domnul L-ai urmat.

Ce ai făcut aici pe pământ
Va sta ca martor neclintit,
Căci fiecare clipă trăită
Va spune cum ai viețuit.

De-aceea suflete veghează,
Nu lăsa timpul să se piardă,
Că ziua Domnului se-apropie
Și noaptea lumii stă să cadă.

Ferice cel ce stă de veghe
Cu candela aprinsă-n zori,
Căci va intra în bucuria
Eternă-a Domnului de glorii.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>