text Poezii crestine

Trecut-am prin valea adâncă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Trecut-am prin valea adâncă în care,
Din gustul amar de suspin am gustat,
Dar Doamne în Tine mi-am pus eu nădejdea,
Și Tu ai lucrat într-un chip minunat.

Prin valea cu plânset, cea plină de moarte,
M-ai dus sa cunosc umbra rece și rea,
Dar numai spre Tine priveam eu din vale,
Și doar prin credință vedeam mâna Ta.

Prin locul în care doar jale-i Isuse,
M-ai dus izbăvirea să văd cum o dai,
Chiar dacă răcnea-ntreg adâncul prin vale,
În mine din ceruri Tu pace puneai.

Chiar dacă doar șoapte și umbre străine,
În față-mi ieșeau să mă tulbure-adânc,
Pe buzele inimii Tu din iubire,
Mi-ai pus o cântare ca Ție să-ți cânt.

Pe-acel așternut ce în față-mi întinse,
Cel rău Tu o clipă să stau n-ai lăsat,
Ca el sa nu-nghită ființa-mi slăbită,
Ce-n zi dar și-n noapte pe Tin' te-a strigat.

Și astăzi în urmă rămâne căci pasul,
Din valea ce este a morții-a ieșit,
Alerg către viață căci eu sunt de Tine,
Salvat, vindecat, înviat, mântuit.

Te laud căci iarăși mi-ai dat biruință,
Tu Doamne de moarte mereu m-ai păzit,
Ești tot ce eu am, ești iubirea simțită,
Când toți cei din jur mă lăsau părăsit.

Îți strig izbăvirea de toți ce-i văzută,
Îți cânt îndurarea ce iar ai lăsat,
Fii Tu preamărit, căci în dreptul meu Doamne,
Din nou te-ai oprit ca să fiu eu salvat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>