Trec zilele, şi se grăbesc

Trec zilele, şi se grăbesc

Trec zilele, şi se grăbesc
Mai repede ca altă dată,
Şi anii ultimi, se sfârşesc
Aducând marea răsplată.

Căci semnele ce se ivesc
În ceruri sus şi pe pământ,
Parcă-nadins ne amintesc
De răsplătirea Celui Sfânt.

Domnul astfel ne vorbeşte
Să ne uităm către smochin,
Şi când frunza-i înverzeşte
E-aproape vara, pe deplin.

Acum e timp să cugetăm
La semnnele cele cereşti,
Şi mai intens să medităm
L-atâtea sforţări omeneşti.

Aceste semne dau în ştire
Că harul sfânt e pe sfârşit,
Că timpul pentru omenire
E mai aproape de-mplinit.

Acum noi trebuie să ştim
Că Fiul Omului e-aproape,
E chiar la uşi, dar de voim
În milă poate să ne scape.

Salvarea poate să ne dea
În acea zi, la a Sa venire,
Când cei răi se vor zbătea
Lipsiţi de sfânta-I ocrotire.

Căci ei vor alerga întruna
De la o mare, la cealaltă,
Zbătându-se ca şi furtuna
Zdrobită, de stânca-naltă.

Din miază noapte-n răsărit
În cea mai mare disperare,
Cuvântul, n-o mai fi găsit
În trista lungă zbuciumare.

Flavius Laurian Duverna
30 ianuarie 2009