Trec anii vieții...

“… vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani,
iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani;
și lucrul cu care se mȃndrește omul în timpul lor
nu este decȃt trudă și durere,
căci trece iute, și noi zburăm.” (Psalmul 90:10)


Trec anii vieții… “ca un sunet” în drumul nostru pe pămȃnt;
Eram cȃndva copii zburdalnici… iar astăzi părul e cărunt.
Și iar privim… uimiți… în urmă… printre dorințe și poveri
La zorii tinereții noastre în miezul iernii de dureri.

Cȃnd deseori pe calea vieții cei dragi pășesc al morții prag
Înfiorat în Duhul veșnic ne mȃngȃie Isus cu drag.
Cu brațele iubirii Sale spre noi Se pleacă El, duios,
Asemenei unui frate sincer, neprefăcut, și credincios.

Și cȃte valuri s-ar abate prin noaptea neagră de păcat,
Isus ne e Cȃrmaciul nostru și Farul binecuvȃntat!
Nimic nu poate să înfrȃngă al nostru țel și adăpost
Ca anii ce ni-s dați să fie mai roditori, și mai cu rost.

Cu Domnul mergem înainte, deplin încrezători în El,
Prin har ne înnoim credința avȃnd privirile spre Cer
Să fim statornici în credință și la venit ca și la dus,
Purtând în inimi și în viață iubirea sfȃntă-a lui Isus!

Cȃt timp avem a Sa iubire, Lumina, și Cuvȃntul Sfȃnt,
Pe Calea Crucii, către ceruri, trăim și-n cȃntec, și plȃngȃnd!
Chiar dacă anii se duc iute, ca umbra norilor în zbor,
Noi știm că-n mȃna Lui e totul: trecut, prezent, și viitor!

De-aceea, ne plecăm ființa, și credem tot ce ne-a promis,
Că ne vom întâlni odată în minunatul Paradis!
Că vom ajunge în lumină, în Casa Tatălui divin
Slăvind Treimea Veșniciei, în vecii vecilor. Amin!


Florești, Cluj