Transformare

Când nu Îl cunoșteam pe Domnul Vieții,
Cu fiecare zi ce-mi era dată,
Eram cuprins în mrejele tristeții
Și fața-mi era-n lacrime udată.
Nimic nu îmi dădea un strop de pace
Și nicăieri nu-ntrezăream iubirea,
Eram închis ca într-o carapace
Și-am înțeles ce rară-i fericirea.

A mai venit și boala și durerea,
Să pună punct, să demoralizeze,
Prietenii își expuneau părerea,
Dar nu făceau decât să epateze.
Iar eu, mai sărăcit ca niciodată,
De viața însăși și de bucurie,
M-am cufundat în lumea idolatră,
Zicând căzut: "Așa a fost să fie!"

Dar pare-se că am uitat esența
Trăirii mele, scopul și menirea,
Sau n-am știut că însăși existența,
E darul ce mi-a dat Dumnezeirea,
Luptând mereu cu marea înspumată,
Cu valurile vieții efemere,
Uitat-am că o rană vindecată,
Mai poartă cicatrici, nu și durere.

Dar a venit o zi când fără știre,
Atunci când îmi doream cu disperare
Să pier, s-a coborât din cer lucire
În duhul meu și mi-a dat consolare.
Atunci am înțeles că-ngenunchierea
Și coborârea mea în văi de plângeri,
A fost o prelucrare în vederea,
Trăirii viitoare printre îngeri.

Am plâns amar, dar nu mi-am plâns de milă,
Ci proșternat, cu ochi țintiți spre zare,
Am înțeles condiția mea umilă
Și taina vieții ce-am primit sub soare:
Nu eu primez! Atunci când strigă firea,
Să-mi amintesc de-o cruce și-un Calvar,
În rugăciuni, să cer doar mântuirea,
Căci restul, Dumnezeu va da prin Har! 02/10/13, Barcelona