text Poezii crestine

Totul sub sânge

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ştefan Culda
O viaţă-n durere şi chin,
Cu-ngrijorarea zilei de mâine,
Vin s-o aşez sub sânge divin
În frângerea tainei din pâine.

Copil bolnav între viaţă şi moarte
În nopţile veghii de mamă plângând,
Când fiii Satanei pândeau pe la poartă,
Pe crucea Ta sfântă văd sânge curgând.

Printre străini singuratic şi-nfrânt,
Fără nădejde prin veacul turbat,
Azvârlit în neant, rotocol,
De o şuviţă de sânge-agăţat,

În lupta vieţii dând faliment,
Fără putere, căzut la pământ,
Priveam la lemnul de pe Calvar
Ca să văd sângele sfânt.

Apoi, vine o zi când toate s-au stins,
Sufletul rănilor mele e nins,
Prin munţi de zăpadă, noian,
Urme de sânge spre han.

Întregul blestem moştenit,
Ce ierburi amare, ce groază de hău,
Cu ochii-aţintiţi spre zenit,
Vreau să-l aşez sub sângele Tău.

Vino putere, vino Duh Sfânt,
Luminează-mi calea mereu,
Vreau să stau sub ploaia de sânge curgând,
Să simt că eşti viu în sufletul meu.

Ce bine-i sub sânge nevinovat,
Parcă cerul se-apleacă spre mine,
Cu haină de nuntă, imaculat,
Mă simt protejat şi e bine.

În lupta cea sfântă pornesc la atac,
Cu numele Tău pe stindardul de sânge,
Încercările vin, dar pe Tine te am,
Iar mâna Ta sfântă mă ţine.

Tot trecutu-mi, prezentul şi viitorul,
Sub sângele Tău le aşez,
Sunt liber de-acum prin sângele Tău,
Vreau să lucrez.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>