Toți fugim de suferință

Toți fugim de suferință,
Pe un drum alăturat,
Căutăm calea ușoară,
Dar Isus nu a călcat,
Pe una de flori ea plină,
Ci pe una cu suspin
Și pe fruntea Sa de Rege,
Ei i-au pus... spin lângă spin.

Toți fugim de prigonire,
Nu vrem să fim diferiți,
Într-o lume păcătoasă,
Ca să nu fim umiliți,
Nu vrem nici să fim lumină,
Ca să nu primim ocară,
Nu vrem s-auzim mustrarea,
Nu cumva ca să ne doară.

Zâmbetul mereu pe față,
Noi cu trudă-l așezăm,
Nu vrem sacul nici cenușa,
Astăzi să o îmbrăcăm,
Căci mereu ea ni se pare,
Calea-ngustă mult prea grea,
Vrem azi una mai ușoară,
Să putem înainta.

Vrem doar bucurii alese,
Fericiri pe-acest pământ,
Binecuvântări mai multe,
De la Cel ce este sfânt,
Dar să fie fără jertfe,
De noi duse la altar,
Vrem o pocăință rară,
Una fără de hotar.

Să putem să facem multe,
Printre care să urmăm,
Și poruncile lăsate,
Dar să mai adăugăm,
Tot ce nouă ni se pare,
Că nu este prea păcat...
Pentru Domnul e ocară,
E un nume ce-i pătat.

O trezire-aduce astăzi,
Și în dreptul tău și-al meu,
Și ne spune... azi slujirea,
Nu e pentru Dumnezeu,
Este pentru cel ce-odată,
Cerul sfânt a părăsit,
Și de-atunci... el tot un rege,
În adânc a devenit.

Să deschidem bine ochii,
Căci timpul e la sfârșit,
Să-mbrăcăm neprihănirea,
Să-i slujim necontenit,
Celui care azi mai strigă,
Și pe noi ne mai trezește,
E răspuns la o-ntrebare,
"Dumnezeu... ne mai iubește?"

De nu ne-ar iubi El astăzi,
Ar putea să nimicească,
Tot pământul... chear acuma,
Și ființa omenească,
Dar e Regele iubirii,
Este Cel ce a venit,
Să fie împins la moarte,
Fie-n veci de veci slăvit.