text Poezii crestine

Tot ce sunt eu sunt prin El

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Tot ce sunt... sunt prin puterea Celui care azi mă ține,
În picioare, căci în față, am o stâncă ce-mi susține,
Pasul meu când pe cărare, el se clatină ușor,
Este stânca ce ascunde, în adânc ea un izvor.

Un izvor de apă vie, un izvor plin de putere,
Un izvor de vindecare, pentru orișice durere,
Izvorăște și iubirea, căci izvorul cel din stâncă,
Astăzi El orice ființă, pe pământ binecuvântă.

Tot ce sunt... sunt azi prin harul, care nu l-am meritat,
Pot să țin mâna spre ceruri, căci putere El mia dat,
Pot să țin în sus privirea, căci a fost ea ridicată,
De izvor în uscăciune, când a fost ea adăpată.

Pot să stau în rugăciune, căci putere am primit,
Din izvor, el pentru mine e mereu nemărginit,
El nu seacă, căci iubirea pentru mine ce-o are,
Este și ea fără de margini, trece mult ea și de soare.

Tot ce sunt... n-am fost vre-o dată, dar El mila și-arătat,
Când m-a dus la poala stâncii, dintr-o lume de păcat,
Ca să stau la a ei umbră, când e arșița prea mare,
Adăpost să-mi fie stânca, vântul când va bate tare.

Ea îmi este mereu sprijin, să m-aplece când ar vrea,
Un văzduh care ridică, o armată-n față mea,
Ea îmi este a mea armă, când în lupta cu cel rău,
Obosesc pe-această cale, când spre Domnul pășesc eu.

Tot ce sunt... voi fi întruna, El nicicând nu-mi părăsește,
Inima, căci eu odată, Celuia ce mă iubește,
I-am deschis, i-am dat-o toată, doar a Lui că ea să fie,
Și aici... pe drumul vieții, și în cer... în veșnicie.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>