Toate se grăbesc spre Tine

Cât de repede se duce, ceasu-n care noi vorbim,
Cel în care sfânt Isuse, multe lucruri povestim,
Eu îți spun tot ce mă doare, Tu asculti și-mi povestești,
Prin tăcerea Ta-mi spui mie, cât de mult Tu mă iubești.

Cât de repede se trece, clipa când suntem doar noi,
Este-atât de dulce Doamne, uit de griji, uit de nevoi,
Nu aș vrea să aibă-un capăt, clipa când te întâlnesc,
Am găsit în ea odihnă, vreau mai mult să odihnesc.

Ce plăcut este și timpul, cand mereu prezența Ta,
Umple timpul ca să-mi fie, mai ușor pe calea grea,
Dar el iute azi se duce, să-l opresc aș vrea acum,
Ca prezența Ta divină, să o simt mereu pe drum.

Se grăbește vremea-n care, Dumnezeule cobori,
Să aduci al fericirei, peste mine calzi fiori,
Un văzduh întreg Isuse, el se luptă a-mi fura,
Timpul, clipa, și-acea vreme ce-o am în prezența Ta.

Ca și norii ce-s de vanturi, fluturați... toate se duc,
Munții-n grabă se înalță, dar și apele ce curg,
Se grăbesc astăzi la vale, Doamne dar și eu grăbesc,
Pasul meu pe-această cale, căci aș vrea să te-ntâlnesc.

Când va fi acea-ntâlnire, toate pot să se grăbească,
Căci voi fi cu Tine Doamne, sus în slava Ta cerească,
Chiar de-or fi așa grabite, nu ne va mai despărți,
Nimenea, oricât de tare, ele Doamne s-ar grăbi.

Căci acolo-n veșnicie, toate sunt un infinit,
Nu mai poate-a Ta prezență, să o ia vre-un timp grăbit,
Vre-un sfârșit nimic nu are, toate sunt o veșnicie,
Înspre ea azi este graba, unde-i numai bucurie.