Toamna, mereu mai frumoasă...

Toamna, mereu mai frumoasă...

Mii frunze-ntomnate foşnesc în alai,
Cuibar fac luminii plutind pe alei,
Desprinse din ramuri în curgeri egale,
Petrec toamna asta în haine regale.

În ţipăt de cocoare negre strigă toamna,
Scoboară şi-n cântul de greieri solemnă,
Un tremur de roză târzie o prinde-n petale
Şi-un scrâşnet de frunză sub tălpile grele.

C-o ultimă suflare în chip singuratic,
Suspină din ceţuri de nour tomnatic
Şi-mi lasă culoarea în stolul de gânduri,
Din brâul cel galben purtat în amurguri,

În trecerea-i lină cu freamăt de aripe,
Mut rupe din vreme cu dinţi-i de clipe,
O frunza-n cădere măsoară un ceas oarecare,
Amurguri aproape de Tine m-aduc, fiecare…

Râu tainic adâncul frământă în matcă,
Şi gândul cu toamna grăbită-mi împacă,
Mereu mai frumoasă, ea vine şi pleacă
Şi totuşi i-acolo ...eu sunt trecătorul!

26.09.2009