text Poezii crestine

TINERE EVLAVIOASE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
Fetele în rugăciune sunt de Duhul inspirate.
Dar prin faptele lor bune dau şi mărturii curate.
Tinerele prin slujire Îl vor bucura pe Domnul
Până când visarea lumii nu le tulbură chiar somnul.

Fata lui Iefta-şi respectă decizia tatălui său
Domnul i-a dat biruinţa, l-a păzit de orice rău.
Rut din Moab e-acel exemplu de iubire devotată
Pentru soacra ei Naomi ce-o respectă ca pe-o fată.

N-au fost între ele certuri sau conflicte izbucnite
Pentru nu ştiu ce probleme cu soluţii diferite.
Este clar că Rut, ca noră, îndrăgeşte Israelul
Pentru că poporu-acesta ni-L va da în dar pe Mielul.

Estera, împărăteasa, mândră, stăpână pe sine,
Ea de Mardoheu ascultă ca să facă numai bine.
Când Haman voia cu ură pe evrei să-i nimicească
S-a lovit şi de Estera şi de pronia cerească.

Domnul Dumnezeu triumfă şi Haman e dat pierzării
Că a vrut ca să distrugă poporul răscumpărării.
Cine altuia îi sapă groapa va cădea în ea.
Bătălia prin credinţă o câştigi chiar dacă-i grea.

Tinerele credincioase L-au slujit cu-a lor putere
Pe Isus şi răsplătirea o primesc după-Nviere.
Domnul Isus i se-arată cel dintâi din zori Mariei
Ca să-mpartă cu aceasta imnul sfânt al bucuriei.

Astfel de surori ajută răspândirea Veştii Bune
La mulţi oameni fără pace, fără cânt şi rugăciune.
Şi Maria din Magdala drept la fraţii ei s-a dus
Să le ducă Vestea Bună c-a-nviat din morţi Isus.

Dacă fraţii nu au pace şi conflictele-i distrug
Să le ducem Învierea dar şi al credinţei jug.
Bun e jugul ascultării cu-a lui sarcină uşoară
Ce ne-ajută pentru Domnul să ieşim din lume-afară.

Să ne alipim de Domnul când vedem că pace nu-i.
Cine nu-I primeşte moartea n-are Învierea Lui.
Doar astfel mireasma păcii o vom răspândi în lume
Păcătoşii s-o primească în al Domnului sfânt Nume.

În final două exemple mai sunt Marta şi Maria
Ce ne dau două îndemnuri să primim Împărăţia.
Una-i harnică şi strigă cu o voce cam de sus,
Cealaltă-i ascultătoare de Cuvântul Lui Isus.

Maria e adevărul strîns în inimi când iubim.
Marta e practica vieţii când adeseori greşim.
Totuşi harul ne ajută să remediem greşala,
Să-L iubim pe Domnul nostru ca Maria din Magdala.




Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>