text Poezii crestine

Ține-mă de mână Doamne

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ține-mă de mână Doamne,
Și mă scapă de ce-i rău,
Să se vad-a Ta lumină-n,
Viața mea sfânt Dumnezeu.

Și condu-mă pân-la capăt,
Vreau cu Tine a sfârși,
Unde nu e răutate,
Dragostea doar va domni.

Să nu lași să se așeze,
Greul peste ochii mei,
Să-i păzești Tu de trufia,
Și mânia celor răi.

Ca să văd numai lumina,
Ce răsare-n răsărit,
Cu locașul ce îl are,
Unde totu-i infinit.

Ține-mă doar sub viu soare,
Căci nu vreau să rătăcesc,
Sub lumina lucitoare,
Doamne eu nu obosesc.

Luminează calea care,
Duce către Paradis,
Cel ce-a fost vestit de Tine,
Locul care-a fost promis.

Poartă-mi inima pe brațe,
Scald-o în iubirea Ta,
De mânie și de ură,
Mai departe ca să stea.

Și du-mi gândul după stele,
Ca să odihnesc în greu,
În grădina primăverii,
Care e la pieptul Tău.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Tot ce ai
Ce ai primitNu e al tău,Ci este al Domnului Dumnezeu.Că ai putut să faci cevaEste în toate voia Sa,Voia Domnului Isus,Lipsă-n viață să nu duci.Sănătatea El ți-a dat-o,Nu fii mândră, că păcatulÎn ascun... Citeste mai mult >>
Glasul ce Strigă în pustie!
`Glasul ce Strigă în pustie! `Ce Glas strigă în pustia. ?Acestei lumi în care iești?Care voce mai răsună?Prin viața ce-o trăiești. ?În pustiul încercării.Glasul tău cum se aude. ?Cum treci clipele dur... Citeste mai mult >>
Un gând,o vorbă bună
Un gând, o faptă, o vorbă bună,Nu te costă nimic să fii bun.Să mergi pe la oamenii ce-s în nevoi,Să le spui: „Sunt aici cu voi.”Chiar de nu le poți oferi multe,O vorbă bună mult îi poate ajuta.Nu caut... Citeste mai mult >>
Rugăciune fără cuvinte
Ce e Doamne pentru TineCeru aceasta înnorat?Când Tu poți printr o suflareNori să i alungi de-ndat.Sau nu e credința noastrăÎndeajuns de nflacarataSpre a ne servi de aripi către zarea mult visată. .Înd... Citeste mai mult >>
Doamne
Doamne nu îți cer altceva,Decât să privești la mine acuma,Uită-te în îndurarea Ta,Acuma la inima mea.Privește spre mine degrabă,Cum inima mea te cheamă,Cum strig către Tine tare,Să vi în ajutor din sp... Citeste mai mult >>
Fii și tu în Slujba Lui!
`Fii și tu în Slujba Lui! `O cetate stătătoare.Fii în viața, trecătoare.Un parfum de bun miros.Pe drumul către Hristos!Un început de bunul mers.Celui căzut dândui un sens.Celui lovit fii alinare.Fii v... Citeste mai mult >>
Cu ochii spre ceruri(variantă)
Cu ochii spre ceruri(variantă)Destui, cu ochi spre ceruriPlângând, genunchii-ndoaieȘi plâng cu stropi, șiroaie,Încât, pământu-nmoaie...De ani și ani la rândSe roagă Yah și plângPlâng fiindcă lumea la... Citeste mai mult >>
Cinstiți sângele Mântuitorului!...
Cinstiți sângele Mântuitorului! ...Nu-l mâniați, pe Domnul,Că mult iubește omul,Cu bucurii-l, dezmiardă,Deschide mâna, largă.Păcatele să-i șteargă...Că ce primim, de sus,Nu-s bani să ruginească,Ci t... Citeste mai mult >>
Biruința În Isus
Dacă adesea ai căzutȘi trist erai pân' la pământ,Biruință ai avutÎn Domnul nostru Scump Isus.Dacă nimica nu ai mâncatDe viață tu te-ai săturat,Tu biruință ai avutÎn Domnul nostru scump Isus.Dacă în fa... Citeste mai mult >>
Îți dă lumină și-a ta durere
RefrenÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alinăÎți dă putere, har și mângâiereÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alină1Nu dispera, nu disperaCând încercarea este greaNu te-ndoi, nu te-ndoiIsus nu te va p... Citeste mai mult >>