Timpul

Timpul - sezon în triste existenţe,
Când trece greu, când zboarã prea uşor.
Timpul ascunde atâtea aparenţe,
Ce uneori lasă-n inimi multe-zdrenţe.
Amprenta lui e binecunoscutul dor.

O vreme, şi încă-o vreme trece
Însã nici una nu va reveni,
Deşi ne place sufletului nostru rece
Sã-i şoptim gânduri ce-au sã îl fermece,
Iluzii ce sperãm cã n-or muri.

Prilej pentru orice ne pasioneazã,
Mereu îl folosim numai cum vrem
Şi ne complacem în speranţa cã şi el viseazã
Nemuritoare amintiri şi le creazã,
Din nou, ades, sã ne dea ce-i cerem.

Ocazie ce nu se mai întoarce
Necontenit ne va lãsa-n regret,
De orice bucurie a prezentului ne stoarce
Şi pare cã-n tot timpul vrea sã ne provoace
Lãsându-ne de viitor, scrisori fãrã antet.

Secunde, zile, ani, chiar mii de ere
Umplute sunt de-a timpului demenţã,
Hrãnite din pomul cunoştiinţei din Eden - cu mere
Îmi dau înţelepciunea ce-aduce durere
Când vãd acest cadru trist, - absenta Ta prezenţã.