Timpul

Intră necontenit timpul LUI
pe poarta zorilor,
trimis de Dumnezeu
pe aripa cocorilor.
Se scurge ne-ncetat
de pe culmi,
lăsându-şi urna-n roase creste
şi,
învârtind prin spaţiile Sale
mănunchiuri de materii colosale,
plimba surâsuri omeneşti
prin raze jucăuşe,
lăsându-le cenuşe
sub gloriosu-i Nimb.
De e aici acum,
acolo-a fost, sau fi-va,
necunoscând ce-nseamna-n
zidire recidiva.
O dată doar oprit e!
în ceasul Mântuirii!
Ne-a dat prin Fiul ISUS
semn nouă, omenirii,
că-i început de veacuri,
că s-a născut MESIA,
ISUS Mântuitorul,
ISUS învăţătorul!
E Timpul, e Momentul
Să intri şi tu-n El!
Să intri şi tu-n Timp...
Aşează-te sub Nimb!
Alege-acum, e vremea
şi nu te mai codi.
ISUS te vrea acuma,
e TIMPUL a-L iubi!
MăRTURISEşTE-L,
ROAGă-L şi El te va primi.
Fii foarte-atent l-ACUM...
E-o relativă stare
numai lungind ideea
la spaţiile Sale.
Mai mâine el adie
în răsuflarea-ţi vie...
Apoi, el trece-ncet
prin ziduri, prin morminte,
lăsându-şi urma scrisă-n
Scripturile Lui Sfinte,
Ducând în Nemurire
pe cei aleşi de EL.
şi cum venit a fost
pe poarta zorilor
se duce-n veşnicie
pe aripa cocorilor.
..........................
(Iată, se duce şi-azi
Cu..(................)
se tot duce, spre veşnicii,
mereu, mereu,
Laudă Celui prea-nalt,
Laudă Lui Dumnezeu
Că-n clipa când se trece
e-un TIMP etern şi plin!
AMIN!)
Nota autorului:
partea ultimă, din paranteză se recită, împreună cu prima parte, doar la serviciile de
înmormântare, unde, în versul doi, în loc de paranteză, se rosteşte numele celui (celei)
pe care Domnul l-a (a) chemat (-o) la El. La alte evenimente, poezia se recită fără partea ultimă, cea din paranteză.