Ți-aud glasu-n dimineața

Ți-aud glasu-n dimineața, zorii zilei când sosesc,
Aud Doamne cum Tu mie-mi spui copile te iubesc,
Aud susurul ce-aduce pace inimii mereu,
Te aud numai pe Tine, căci pe Tine te am eu.

Te Aud când ziua vine, mie îmi vorbești în ea,
Nici-o clipă nu se trece fără de prezența Ta,
Căci vreau să te am în toate, fără Tine eu aș fi,
Fulg căzut ce-i pe pământul, care-l poate doar topi.

Te aud când vin și norii, printre ei eu te zăresc,
Îi despărți căci e putere-n glasul Tău Dumnezeiesc,
Printre ei mi-aduci lumină, ca să pot înainta,
Știu că este de la Tine, că-mi vorbești Tu și prin ea.

Te aud când tulburată, marea-i cu al ei adânc,
Glasul Tău alungă șoapta, ce ar vrea să fiu înfrânt,
Dumnezeule a toate, doar pe Tine te aud,
Te-aș fi auzit chiar Doamne-n viață de-aș fi fost eu surd.

Căci Tu orbilor vedere, dai preasfinte Dumnezeu,
Muților dai grai Isuse, ca să-ți cânte ei mereu,
Celor surzi le dai auzul, să te-audă când vorbești,
Căci la Tine e puterea slavilor ce sunt cerești.

Chiar de ziua iute trece, Tu în ea nu ești tăcut,
Chiar și la apus de soare, îmi vorbești... eu te aud,
Îmi spui eu fără de teamă-n fața nopții ca să fiu,
Căci prezența Ta divină, vie-i chiar și-n ceas târziu

Chiar și printre mii de stele, se aude glasul Tău,
Îl aud căci am dorința, ca să te aud mereu,
Te aud căci las în urmă, umbra dar și șoapta rea,
Te aud căci și în noapte-n sus este privirea mea.

Și se trece chiar și noaptea, vine iarăși înc-o zi,
Și în ea eu doar pe Tine, vreau numai a te-auzi,
Pân-la capătul de cale, să urmez vreau glasul Tău,
Care-mi dă aripi divine, ca să fiu în zbor mereu.