text Poezii crestine

Ți-aud glasu-n dimineața

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Ți-aud glasu-n dimineața, zorii zilei când sosesc,
Aud Doamne cum Tu mie-mi spui copile te iubesc,
Aud susurul ce-aduce pace inimii mereu,
Te aud numai pe Tine, căci pe Tine te am eu.

Te Aud când ziua vine, mie îmi vorbești în ea,
Nici-o clipă nu se trece fără de prezența Ta,
Căci vreau să te am în toate, fără Tine eu aș fi,
Fulg căzut ce-i pe pământul, care-l poate doar topi.

Te aud când vin și norii, printre ei eu te zăresc,
Îi despărți căci e putere-n glasul Tău Dumnezeiesc,
Printre ei mi-aduci lumină, ca să pot înainta,
Știu că este de la Tine, că-mi vorbești Tu și prin ea.

Te aud când tulburată, marea-i cu al ei adânc,
Glasul Tău alungă șoapta, ce ar vrea să fiu înfrânt,
Dumnezeule a toate, doar pe Tine te aud,
Te-aș fi auzit chiar Doamne-n viață de-aș fi fost eu surd.

Căci Tu orbilor vedere, dai preasfinte Dumnezeu,
Muților dai grai Isuse, ca să-ți cânte ei mereu,
Celor surzi le dai auzul, să te-audă când vorbești,
Căci la Tine e puterea slavilor ce sunt cerești.

Chiar de ziua iute trece, Tu în ea nu ești tăcut,
Chiar și la apus de soare, îmi vorbești... eu te aud,
Îmi spui eu fără de teamă-n fața nopții ca să fiu,
Căci prezența Ta divină, vie-i chiar și-n ceas târziu

Chiar și printre mii de stele, se aude glasul Tău,
Îl aud căci am dorința, ca să te aud mereu,
Te aud căci las în urmă, umbra dar și șoapta rea,
Te aud căci și în noapte-n sus este privirea mea.

Și se trece chiar și noaptea, vine iarăși înc-o zi,
Și în ea eu doar pe Tine, vreau numai a te-auzi,
Pân-la capătul de cale, să urmez vreau glasul Tău,
Care-mi dă aripi divine, ca să fiu în zbor mereu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>