Ți-am spus cândva

Ti-am spus cândva: "N-am să Te las
Pentru nimic în lume!"
Că nu mă voi lăsa atras
De nici o vorbă, nici un glas
Și nu voi întina-al Tău Nume!

Ți-am spus cândva: "N-am să Te las,
Isuse, niciodată!"
Atunci când singur am rămas
În odăița plâns, retras,
Când barca-mi era sfărâmată...

Ți-am spus că nu m-ar despărți
De Tine nici chiar moartea,
Nici ranguri și nici bogății,
Nici lumea-ntreagă dac-ar fi...
Ziceam că Tu-mi ești partea!

Atâtea, Doamne, Ți-am promis
În ceasul încercării,
Când ochii mei spre Paradis
Vedeau atunci cerul deschis,
Chemându-Te-n clipa durerii...

Dar, Doamne, cât de schimbător
Am fost și fără minte...
La orice val, la orice nor,
Mă lepădam așa ușor
Și mă vindeam pe-un borș de linte...

Ce aș putea să Îți mai spun...
Cum să-Ți mai cer iertare... ? !
M-aș face praful de pe drum,
M-aș face fum, m-aș face scrum,
Doar să mai capăt îndurare...

În față să Te mai privesc
N-aș îndrăzni vreodată,
Dar vreau sincer să mă smeresc,
De-al meu păcat să mă căiesc
Și să-Ți mai spun o dată: "Tată"

Îmi pare rau de ce-am făcut
Și n-am, Părinte, nici o scuză...
Sunt vinovat, mă simt pierdut,
Jos, jos de tot am fost căzut
Și tot trecutul mă acuză...

Un gând totuși îmi dă speranțe
Și încă mai nădăjduiesc,
Că–n nesfârșita-Ți bunătate,
Mă vei ierta iarăși de toate,
De-aceea, Doamne, îndrăznesc!

Tu nu Îți vei întoarce fața,
Nici ruga nu-mi vei refuza.
La Tine Doamne este viața!
Tu ești lumina, ești povața,
Tu nu mă vei abandona!

Căci n-am, Isus, la cine merge
Acuma cu povara mea,
Să-mi ierte a mea făr`delege,
De legături să mă dezlege
Și să-mi aducă liniștea...

Primește-mă iarăși la Tine
Ca pe un fiu risipitor!
Mai fă-mi o dată acest bine,
Te rog frumos printre suspine,
Fă-Te milos și iubitor!

Voi spune tuturor să știe,
Că nu-i mai bine nicăieri
Decât cu Tine-n părtășie,
Cu ceru-ntreg în armonie
Și liber de-orice poveri!

Să știe azi întreaga lume
Ca despărțiți de-a Ta iubire,
E un ocean turbat în spume,
Un gol, o noapte, o genune
Și-o infinită dezamăgire... !

Amin.