Temple

Adam și Eva-ntr-o grădină,
Trăiau în armonie și lumină.
Dumnezeu, profesor emerit,
Îi sfătuia oricând și-ar fi dorit
Aveau nespusa șansă de a comunica
Cu Creatorul stând chiar în fața Sa!
Păcătuind, s-au izolat,
Le era teamă să-L vadă deodat!
Afară din Eden păcatul a dospit,
Tot progresând a otrăvit
Nevoia omenirii de bunul Dumnezeu,
Plăcerea de a sta în sfatul Său. .
Percepția s-a distorsionat
Aduceau jerfe dar. . le plăcea-n păcat!
Voind pe Dumnezeu sa Îl îmbune,
Puneau un miel ca jerfă pe tăciune. .
N-au înțeles că mielul blând,
În simbol e Isus ce vine pe pământ,
Spre a reface relația pierdută,
A vindeca o inimă coruptă
Au construit cu dăruire,
Un templu să le fie spre cinstire.
De parcă Dumnezeul cel nemărginit,
Putea să fie în zidul lui oprit!
Simbolu-n ritual l-au transformat,
Nevoia de Isus s-a estompat!
Acolo intrau când voiau. .
Se închinau, apoi plecau. . ! !
De ce să-L ia cu ei în gând
Acasă, și la treburi, orișicând? !
E ca și cum ai ține-n vamă
Un oaspe ce te vrea și te tot cheamă!
Cu fiecare generație-n plus
Omenirea L-a-nchis pe Isus,
În biserici somptuoase,
Cu picturi și statui valoroase...
Dar Dumnezeu oftează, ar dori
Să locuiască în inimi de copii
Să facă templu din trupul lor curat
Să măture ce-i rău, s-alunge orice păcat. .
În balanța Lui cerească,
O creatură nouă și duhovnicească,
E mai de preț ca și o catedrală,
Poleită în aur cu artă și migală! !