Te văd...

Te văd...

Te văd... Din clipa fericită
În care-am început să cred
În slava Ta desăvârşită,
Şi-a Ta putere infinită,
Te port în suflet şi Te văd!

Te văd în zâmbetul albastru
Ce ne veghează din înalt,
În caldul şi bătrânul astru
Pe ceruri strălucind măiestru,
Şi-al anotimpurilor salt!

Te văd sclipind în orice floare,
Ce simţurile ne încântă.
Dai farmec în înfăţişare
Şi bucurie în culoare,
Împrăştiind mireasma-Ţi sfântă!

Te văd în mugurii gingaşi
Ce ne sfidează întinarea!
În zâmbete de copilaşi,
Care învaţă primii paşi
Stârnindu-ne înduioşarea!

Îţi văd puterea colosală
În mareţia unui munte,
Prin trăinicia ancestrală
Alungă orice îndoială
Că nimeni n-are să Te-nfrunte!

Te văd în curgerea de ape
Ce se întrec gonind spre mare
Ca truda noastră să adape
Şi stranii vietăţi să-ncape,
Croite-n chipuri uimitoare!

Te văd în zbor de porumbei
Dansând în zarea nemişcată,
În ochii blânzi de mieluşei
Ce zburdă-n zvon de clopoţei,
Vestind iubirea ta curată!

Te văd în joc de caţeluşi
Neobosiţi în goana lor,
Săltând, hazlii şi jucăuşi,
Au fost parcă anume puşi
Ca o mireasmă de umor!

Te văd şi-n lacrimi şi-n surâsuri,
În cantece şi în tăceri,
În răsărit şi în apusuri,
Şi-ale neprihănirii visuri,
În tainice înfăţişări!

A Ta amprentă a-nsemnat
Tot ce ne-ai pus frumos în cale.
Chiar dacă noi Te-am întristat,
Tu nici atunci n-ai renunţat
La semnele iubirii Tale!

Oriunde îmi întorc privirea
De când am început să cred,
Cutremurată mi-e simţirea
Când Iţi descoperi strălucirea,
Prea evindent să nu Te văd!

Dar recunosc un fapt ciudat
În toate când Te văd pe Tine,
Cel mai sublim şi minunat
Mister, cu teamă contemplat,
E să Te văd trăind în mine!