text Poezii crestine

Te strig în clipele-ncercării

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Te strig în clipele-ncercării,
În nopți fierbinți mereu te chem,
Când șoaptele întunecimii,
Mă înconjoară... și mă tem,
Eu ochii să-i deschid Isuse,
Căci totu-n jur, e-ntunecat,
Și-acea prezență îmi aduce,
O clipă-n care-s tulburat.

Te strig în clipele în care,
Îngheață totu-n jurul meu,
Dar eu tot strig, c-a Ta căldură,
A coborât Doamne mereu,
Să-mi dea puterea Ta de luptă,
Când peste mine-a așezat,
Văzduhul pătura de gheață,
Ce pentru-o clipă m-a-nghețat.

Te strig când simt mirosul care,
El este de un foc încins,
Ce vrea acu să mă topească,
De el ca eu să fiu învins,
În noaptea când în rugăciune,
Mă strânge-un lanț atât de greu,
Dar nu mă las, eu strig întruna,
Ca să îl rupă Dumnezeu.

Eu te-am strigat și-atunci Isuse,
Când stelele nu le vedeam,
Când rugăciunea era mută,
Sub nori întinși când eu stăteam,
Doar în suspin și lupte grele,
Dar am luptat... căci Tu mi-ai spus,
Că-n orice zi, și-n orice noapte,
Și după nori, vei fi Isus.

Te strig acu, ca și atuncea,
Eu știu... Tu mă vei auzi,
Și după orice-a mea strigare,
Și asta știu... Tu vei veni,
Cum ai venit întotdeauna,
Atunci când Doamne te-am chemat,
Și-n clipele de neputință,
Tu pentru mine ai luptat.

Te strig și-n clipe de-ndurare,
Te strig Isus... vreau să-ți vorbesc,
Să-ți spun că Doamne-n astă viață,
Aș vrea doar Ție să-ți slujesc,
Căci mulțumirea e prea mică,
Pentru tot ce Tu ai făcut,
Și pentru-aceste nopți în care,
Tu Doamne ai luptat mai mult.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>