Te știu

Te stiu

De ce mă-ncerci păgâne,
Vrând să-mi știi trup și suflet?
De diavol îti sunt pasii, ochii,
Și-al tău umblet
Eu port astăzi, pe mine,
armurile creștine
Și știu dintotdeauna
Ce căutai străine,
Sufletul bun, ca miezul
De păine, o faci acum
Și mai încerci și mâine,
Nu-l vei avea,
Că e dat, Lui Christos,
Prin trupu-I frânt
Ce-i hrana mea,
BUCATA MEA DE PÂINE,
ce vrei în schimb, să-mi dai,
Tu, marele fălos? ! ! ! ...
Mândria nu-ți accept
nici banii tăi mârșave,
Du-te pe calea ta
Cu faptele-ți bolnave.
În lumea ta te du,
Tu, cel mai rău la fire
În lumea de-ntuneric
Cu toat-a ta oștire.
Cândva, scria Isaia,
Când îți văzu căderea
Vei sta în ea, tăcut, cu focul și durerea.
Tu, fost-ai sus, in cer,
Zvârlit fiind pe pământ
Te sâcâie durerea, că n-ai măcar mormânt
Ai vrut ceva, ce-ai vrut, e greu a spune,
Ai vrut ce nu-i al tău
Ai vrut, întreaga lume
Ce nu este a ta, ci, du-te spurcăciune
În lumea ta de umbre, în care n-ai mormânt,
Tu, cel ce poți face icoanele să plângă
Viclean, ce te prefaci în înger de lumină,
N-o să ai tu, niciodată,
Parte de sufletul meu
Plivit azi de neghină,
Legat pentru eternitate
De Infinitul, care-l veghează, DUMNEZEU.

MOLDOVAN PAVEL
ALBA IULIA