text Poezii crestine

Te laudă astăzi pe Tine Isuse

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Te laudă astăzi pe Tine Isuse, pământul ce este sub ceruri întins,
Te laudă inimi ce-s pline de doruri, de dragoste focul îl au doar aprins.

Te laudă guri ce-s mereu doar deschise, te laudă chiar și priviri ce-au ales,
Un cer azi ca țintă, căci cerul de lacrimi, în vremi de-ntristare el ochi triști a șters.

Te laudă razele vii ce coboară, te laudă luna și stelele vii,
Te laudă mâini ridicate sub ele, așteaptă întruna ca tu să revii.

Te laudă marea, te laudă munții, câmpiile astăzi îți cântă mereu,
Natura te laudă astăzi întruna, căci Tu și naturii îi ești Dumnezeu.

Te laudă suflete greu încercate, căci laud-aduce-alinare-n necaz,
Te laudă cei ce-s cu fruntea-ncrețită, acei ce-s cu lacrimi aici pe obraz.

Te laudă orbii și muții înalță, azi laude-truna sub cerul sublim,
Și cel ce în noapte suspină Isuse, te lauda-n noapte-n adânc de suspin.

Orfanii te-asteaptă, căci Tu ești Părinte, acelor ce singuri se simt pe pământ,
Și cei plini de jale te laudă Doamne, purtat ești de ei azi în inimi și gând.

Te laudă azi și pădurea ce-ți cântă, sub stropii de ploaie ce cad peste ea,
Nu are vre-o teamă, cu frunzele pline, înalță cântarea spre lauda Ta.

Căci vrednic în toate de laude-ntruna ești Tu sus în cer și aici pe pământ,
Căci numai Tu Doamne ești Cel ce dai viață, oprind și bătaia adusă de vânt.

Ești Cel ce deschide și gurile-nchise, și inimi de piatră doar Tu despietrești,
Te laudă astăzi pământul Stăpâne, căci Tu peste toate în veci stăpânești.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>