Te Deum, laudamus!

Poezie inspiratã din Apocalipsa cap. 4 şi 5.
(Pe Tine, Dumnezeul nostru, Te lãudãm! - trad. latinã)

Când se uneşte Cerul în cântare,
Când sfinţii se adunã la un loc,
Chiar dacã alţii trec cu nepãsare
Hotarele pârâului Iaboc,

Copiii Tãi, din cele patru vânturi,
Din rãsãrit, din sud şi din apus,
Din ţãrmul îngheţat al miazãnoaptei
Rostesc sfielnic Numele: ISUS.

Cãci nu ni-e dat sub soare un alt nume
Şi altã jertfã pentru vinã nu-i.
Dar fugi îndatã de fãrãdelege
Şi-n gând dacã rosteşti Numele Lui!

Când Numele-I rostesc, mi-alung vãjmaşii,
Pe cei care-L urãsc pe Dumnezeu;
Pe cei ce vor ca sufletu-mi sã-l piardã,
Şi voia-mi s-o câştige ca trofeu...

În Numele Lui sfânt, demonii pleacã
Şi fug şi se coboarã în Adânc.
Cuvântu-i moarte lor dar viaţã mie,
Când mã hrãnesc cu El şi Îl mãnânc.

Dacã Te vede Marea, se despicã
Şi-Ţi face loc sã treci ca pe uscat
De porunceşti, furtuna se opreşte,
Prefaci în şes talazul ridicat.

Când porunceşti Tu peştelui cel mare,
Pe robul rãzvrãtit îndatã-l ia,
Îl poartã-n sine pânã la Ninive,
Ca sã asculte de porunca Ta.

Chiar Groapa Filipinelor Te ştie,
Apa-şi înghite şi se face-un hãu
Iar Marea Galileii se-ntãreşte
Ca stânca de granit sub pasul Tãu...

Tu porunceşti şi Soarelui şi Lunii;
- Doar omul nu ascultã de Scripturi -
Cãci Soarele rãsare şi apune
Şi mâine face-aceleaşi rotituri.

Arhanghelii şi miile de îngeri,
Cei douãzecişipatru de bãtrâni
Pe buze-având cântãri de preamãrire
Şi ramuri de finic având în mâni.

Cununile şi-aruncã şi se-nchinã,
Din alãute cântã ne-ncetat
Celui ce stã pe Tronul de luminã
Şi Mielului ce-a fost înjunghiat.

Cel ce şedea pe Tron, ţinea o Carte
Şi nimeni nu ştia ce-i scris în ea;
Nimeni nu îndrãznea sã se ridice
Ca între om şi Dumnezeu sã stea.

O Carte scrisã şi pecetluitã...
Cu faţa-n palme apostolul plângea
Cã nu e-n stare nimeni s-o deschidã,
Nici vrednic nu-i de-a se uita în ea.

Dar unul din bãtrâni îi zise: "Frate,
Nu te-ntrista şi nu mai plânge, stai!
A biruit deplin Leul din Iuda,
Fiul lui David, fiul lui Isai!"

El este vrednic sã deschidã Cartea;
Cu sânge spal-acum orice vestmânt,
Cãci tu şi eu... noi doi Îi suntem partea
Şi cei rãscumpãraţi de pe pãmânt.

Osana Împãratului! Mãrire!
Vrednic de cinste şi de slavã eşti!
Jos, robii Tãi îţi cântã... iar în ceruri
Te laudã fãpturile cereşti!

Cu patriarhii, sfinţii din vechime,
Cu toţi ce-n viaţã L-au slujit cu zel,
Ne-om bucura cã dupã-atâta trudã
Va fi cu noi pe veci, Emanuel!

Şi domni şi împãraţi şi-mpãrãtese,
Şi Neamuri din Apusu-ndepãrtat
Se vor hrãni din roadele culese
Din pomul de pe ţãrmul celãlalt...