Te cheamă iubirea

Aluneca spre asfinţit
Focarul lunii de cuptor,
Urmând mereu al vremii fus,
Scãzând zãduful zilelor,
Îndepãrtându-l spre apus
Precum un nor...

Un fir de praf nu tulbura
Vãzduhul paşnicei cetãţi.
Şi parcã peste tot plutea
Chemarea dulcei bunãtãţi
Mai tare parcã insistând
Ca alte dãţi.

Şi nimeni nu înţelegea
Aceastã voce decât cel
Ce ochii-n sus mereu ţinea
De multã vreme-un tinerel,
Chemarea care rãsuna
Doar pentru el.

Era iubirea din înalt,
Un freamãt dulce, un susur blând,
Care-l chema neîncetat
Şi-n mintea lui, un singur gând
S-a aşezat şi îi da ghes
Din când în când.

O clipã lungã şovãi...
Apoi, cu inima în dinţi
Le spuse taina, dorul sãu;
Pe-obraji curgeau lacrimi fierbinţi
C-acest moment e cel mai greu
Pentru pãrinţi.

Curând şi ei au înţeles
Ceea ce fiul lor le-a spus:
Cã orice lucru are-un sens
Şi este-un plan venit de sus,
Iar nume ca şi cel ales
În lume nu-s...

A doua zi porni la drum.
Deşertul înainte-i sta,
Cãldura totul fãcea scrum
Dar el, pentru mireasa sa
Mergea neînfricat acum,
Cãci o iubea.

Pãrinţii-ndureraţi priveau
În depãrtãri, pe fiul lor,
Când inimile lor ardeau
Dar nu de soare, ci de dor
Şi-n sufletele lor simţeau
Un sfânt fior...

Cu ochii îndreptaţi spre cer
O rugãciune-au înãlţat:
"De piedici, Doamne-i poţi scãpa
Cât şi de-al Diavolului hãu,
Cã-n braţul Tãu, mereu vor fi
Feriţi de rãu.

Pãrinte drag, Îţi mulţumim
Pentru iubirea ce le-o dai.
Pe amândoi noi îi iubim
Şi vrem cu toţi pe-acelaşi plai
Odatã sã ne întâlnim
În sfântul Rai!"

Şi vom trãi cu-al nostru Domn,
Al nostru Mare Împãrat,
În veşnicii, cu zeci de mii,
Cu-al Sãu popor rãscumpãrat,
Şi vom cânta noi melodii
Ce minunat!