Te cheamă dragostea acasă

Te cheamă dragostea acasă, iubirea Celui ce e sfânt,
Care se-arată-n orice clipă, în orice colț de pe pământ.

Te cheamă Cel ce este veșnic, ce este viu și-adevărat,
Acel din gurile deschise, pe tine care te-a salvat.

Să-mbraci a pocăinței haină, pe drumu-ngust ca să pășești,
Să-mbraci căldura de iubire, să poți să ierți ca să iubești.

Te chem-acea neprihănire, să o îmbraci ca tu să fii
O veșnicie cu Cel veșnic, o veșnicie cu cei vii.

Te cheamă glasul ce răsună, să vii la cruce jos supus,
Într-o sfințire ce-i divină, cu-a ta privire doar în sus.

Te cheamă azi căci poate mâine, acest glas blând el va tăcea,
Ea poate-i ultima chemare, ce se aude-n viața ta.

Te cheamă astăzi veșnicia, o veșnicie să îți dea,
În care tu creștine-ascultă, dureri nicicând nu vei avea.

Nu vei cunoaște suferința, și tot aici ce-ai cunoscut,
Tu vei uita, vei fi ființa, ce are doar un început.

Ascultă azi chemarea care, se mai aude că-ncurând,
Acest pământ ce-i plin de grele, va fi atunci doar un mormânt.

Ridică-te-n picioare astăzi, din praful ce te-acoperit,
Ca să fii treaz când se arată, Acele ce-i veșnic răsărit.