text Poezii crestine

Te-am căutat în zilele cu soare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mariana Mesaroş
Te-am căutat în zilele cu soare
Şi-am vrut să te găsesc cu fraţii tăi
Dar nu erai, de-a lumii prins vâltoare
Trăiai în multele-ţi plăceri

Ţi-am binecuvântat întreaga casă
Şi ai sporit în tot ce era-l tău
Apoi te-am căutat în zile bune
Să fii pe cale lângă fraţii tăi

Dar nu erai căci pribegeai departe
Crezând că munca ta te-a ridicat
Erai prea ocupat să mai fii frate
Cu-acela zdrenţuros şi-nfometat

Aş fi dorit să îţi ascult iar glasul
Ce-l înălţai din odăiţi cu dor
Dar ai uitat să îţi mai pleci genunchiul
Ţi-ai pus nădejdea-n lucruri care mor

Am aşteptat să-ţi vii singur în fire
Dar tu sporeai în tot ce-i efemer
Şi m-a durut să mă ating de tine
Dar mă zdrobeam prea mult ca să te pierd

Am pus un înger să îţi stea aproape
În încercări să nu te prăbuşeşti
Şi am lovit puţin cu nuieluţa
Ca din adâncu-ţi somn să te trezeşti

Te-ai supărat căci m-am atins de tine
Din dragoste o fac copilul meu
Să îţi aduci aminte, pentru tine
M-am dat la moarte, astăzi eşti al meu

Te vreau să-mi fii alături, nu o viaţă
De pământean de şaptezeci de ani
O veşnicie vreau să-mi stai alături
Alege astăzi drumul către Rai!

Rămâi smerit de-a pururi lângă mine
Te vreau un vas de cinste-n casa mea
Te vreau să-mi fii în veci de veci copilul
Care să stăruiască-n voia mea

Te vreau cu gelozie pentru mine
Eu am dat tot, te vreau întreg al meu
Când din înalt, din zările senine
Te strig, să te gasesc la post mereu, mereu!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>