Tatăl nostru cel din ceruri

Tatăl nostru cel din ceruri, viață care-n dar ne-ai dat,
Ale Tale sunt azi toate, vrednic ești de lăudat,
Cerurile și pământul, mările cu-a lor adânc,
Pasarelele ce-n stoluri, zboară azi sub cer în cânt.

A Ta este și pădurea, ce foșnește ne-ncetat,
Căci de Tine-a fost sădită, Sfântul nostru Împărat,
Fiarele sunt ale Tale, florile de pe câmpii,
Azi sunt cele ce așteaptă, Doamne Tu ca să revii.

Nu-ți întoarce azi privirea, de la tot ce ai făcut,
Nu lăsa pământul Doamne, să devină un pierdut,
În urgia ce-și arată, celor slabi mânia ei,
Căci și cei mai slabi Isuse, sunt în turmă niște miei.

Ca să cadă-n deznădejde, te rugăm nu îi lăsa,
În a lor spaimă ce-i mare, ia-i azi Tu pe mâna Ta,
La loc larg ridică-i Doamne, o lumină ca să vadă,
Și-n puterea Ta Isuse, poți să-i faci ca să se-ncreadă.

Dă-le din a Ta tărie, celor ce-s slăbănogiți,
Dă-le din a Ta lumină, ochilor ce sunt orbiți,
Nu lăsa să-nghită lumea, ce de Tine-a fost sfințit,
Nu lăsa ca să îi stingă, pe acei ce te-au iubit.

Să se vadă a Ta mână, printre nori cum se coboară,
Munții astăzi cum îi mută, zidurile cum doboară,
Ca acei în deznădejde, astăzi să se întărească,
Și doar prin credința vie, înainte să pășească.

Să se strângă la izvoare, cei ce sunt Doamne ai Tăi,
Tu desparte astazi calea, acea bună de cei răi,
Și hrănește doar cu miere, gurile ce din pahar,
Uneori beau amăgire, care are gust amar.

Cu fiori de bucurie, înconjoară ce-i al Tău,
Ca să nu străpungă Doamne, vre-o săgeat-a celui rău,
Și prezența Ta să fie pe pământ acum mereu,
Lângă inimile care, te-au ales ca Dumnezeu.