text Poezii crestine

Tatăl meu Adevărat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Miloș Popov
Tatăl meu Adevărat,
Prin iubire m-a Spălat.
Domnul meu cel Drept,
Mi-a luat durerea grea din piept.

Isus pe cruce a fost chinuit,
Ca să nu fiu în iad zdrobit.
El mi-a dăruit Salvare,
Și zile multe sub Soare.

Eu din inimă doresc,
În fața ta să mă Pocăiesc.
Spre Tine să privesc,
Cu tine în Veci să trăiesc.

Cu Dragoste m-ai primit,
Ca Să nu fiu osândit.
Tu ești al meu păstor,
Tu nu m-ai lăsat să mor.

Am venit de pe cărări pustii,
Ca să primesc numai Sfinte bucurii.
Spre mine Tu te-ai aplecat,
Din lumea rea m-ai ridicat.

Tu Isus mi-ai dat în dar,
Iertare Prin Jerfta din Calvar.
Isuse Doamne la mine ai venit,
Ca Să fiu pe cale fericit.

M-ai scos din groapă adâncă,
Punându-mi picioarele pe Stâncă.
Până viața îmi sfârșesc,
Vreau ție ca să-ți mulțumesc.

Cu mâna ta Tu m-ai zidit,
De cel rău m-ai păzit.
Vreau spre tine ca să merg,
Și doar lumina să aleg.

Domnul Isus cel Glorificat,
Prin tine sunt iertat.
La tine am venit,
Ca Să fiu un om Smerit.

Sufletul meu a fost frânt,
Dar tu l-ai alinat, Doamne Sfânt.
Doar ție m-am rugat,
Și fața ta am căutat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>