Tată scump..de ce mi-ai închis cerul?..

Tată scump...
De ce mi-ai închis cerul? . .
Sufletul mi-e ca pământul sterp.
Nu înțeleg misterul...
Cum pot deasupra-mi, grămădiți,
Să stea norii de ploaie
Iar eu de-atâta timp s-aștept
Și nici o picătură
Să cadă nu se-ndură? ...
Ploaia-i oprită-n aer...
Atâția nori, plini și bogați
De cea mai bună apă
Stau sus pe boltă, adunați
Iar eu, fântână seacă
Aproape c-am ajuns... .
Nici nu mai am lacrimi de plâns...
Tristețea cum să-mi treacă? . .
Când văd în jurul meu fântâni
Ce-s pline ochi, cu apă,
Iar eu tot sec. . sec... de ani buni
Crăpat mi-e brâul, apă nu-i,
Din mine cin' se-adapă? . .
Am vrut să fiu fântâna Ta,
Cu apă cristalină,
Ce de belșug, dă peste ea. .
Dar nici măcar nu-i plină...
Dar nici măcar... nu are-n ea. .
Apă pe jumătate... .
Nici chiar pe-un sfert. .
Nici chiar. . nimic. .
N-am nici o picătură. .
Nimic nu se mai vede-n ea. .
Speranțele-mi sunt moarte...
Privit sunt ca o zgură. .
Pe când în jurul meu fântâni,
De-atâta apă-s pline...
În ele plouă ne-ncetat
Și-n ele apa crește. .
De ce mi-e ploaia doar dușman?
Văd că mă ocolește. .
Parcă anume. . numai eu,
Fântână părăsită,
Sunt ocolită de izvor. .
De ploaia din bogații norii... .
Tată. . , cât va mai fi așa? . .
Cât va mai fi fântâna mea
Crăpată, seacă, fără rost
Privită? . . cât așa va fi? . .
Când și spre mine vei privi? ...
Prin apa dată din etern,
Am vrut să fiu pentru setos,
O oază cu izvor de cer,
O oază minunată...
De ce fântâni în jurul meu
Sunt pline, dar, nu Te slujesc,
N-ascultă de Cuvântul Tău
Și nimănui nu-mpartasesc
Din apa cea bogată?
Mă mai asculți, drag Tată?
Mă mai iubești? Tu mi-ai promis
Că cerul îmi va fi deschis. .
Dar când, o Tată, când va fi? . .
Zăgazurile cât vor sta
Închise, până va cădea
Și peste mine ploaia Ta? . .
Și când izvorul cel oprit
Va fi într-un final deschis? . .
Izvoarele cele de sus,
Izvoarele cele de jos,
Vor fi, precum Tu mi-ai promis
De-al Tău belșug umplute? . .
Din cer, privește Tată-n jos
Prin Fiul Tău, iubit, Hristos;
Căci țelul meu parcă e stins,
Speranțele-mi parcă-s pierdute...